Licitaţa a fost anulată în urma unei decizii a CNSC din 19 octombrie, după ce una dintre băncile care a depus oferte, Raiffeisen Bank, a contestat descalificarea ofertei depuse şi desemnarea Băncii Comerciale Române (BCR) câştigătoare.
"Consiliul a decis că oferta Raiffeisen nu a fost descalificată incorect, dar, în acelaşi timp, a decis că oferta BCR nu trebuia desemnată câştigătoare, astfel că s-a hotărât anularea licitaţiei. Decizia este obligatorie şi executorie pentru autoritatea contractantă, adică Ministerul Agriculturii, care trebuie să reia procedurile, adică să organizeze o nouă licitaţie", a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul direcţiei administrative şi de investiţii din minister, Daniel Şerbănescu.
Procedurile de selectare a băncii vor fi reluate la finele acestui an sau la începutul anului viitor şi nu vor mai viza administrarea fondurilor UE destinate agriculturii şi dezvoltării rurale în acest an, ci a sumelor pentru 2008.
"Ministerul nu poate relua procedurile imediat, pentru că este târziu pentru a le mai face anul acesta, iar pentru o licitaţie care să vizeze fondurile UE acordate pentru 2008, trebuie să cunoaştem valoarea acestora. Sigur, o parte a acestor fonduri le ştim, pentru că sunt prevăzute în regulamente şi legi, dar trebuie să ştim cât mai aproape de valoarea exactă, pentru a realiza un caiet de sarcini în concordanţă. Cel mai probabil, la sfârşitul anului sau la începutul anului viitor vom organiza o nouă licitaţie", a afirmat Şerbănescu.
El a adăugat că Ministerul Agriculturii are conturi deschise în valută, unde ar putea fi viraţi banii de la UE, astfel că anularea licitaţie nu determină "un blocaj".