Gândul: Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor se dezbate în Parlament. Ce spun specialiştii despre „apocalipsa imobiliarelor”
Autor: Gândul
Gândul: Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor se dezbate în Parlament. Ce spun specialiştii despre „apocalipsa imobiliarelor”
Deputaţii dezbat zilele acestea noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor, pe fondul prăbuşirii încasărilor la buget, în cazul Capitalei, din cauza blocajului din domeniul imobiliarelor, care a dus şi la retragerea unor mari companii. Noul CATUC ar trebui să clarifice definitiv maniera în care se poate construi pe teritoriul României, conform unor principii universale, atât de drept, cât şi edilitare.
Proiectul de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor, adoptat la Senat pe 12 iunie, a ajuns, marţi, pe ordinea de zi a comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a Camerei Deputaţilor, for decizional, unde a fost înregistrat în 19 iunie. Aceasta este comisia care trebuie să elaboreze raportul care trebuie să fie inaintat apoi spre votul plenului, pe lângă avize din parte altor 12 comisii. Conform procedurilor legislative, comisia poate propune raport de admitere pe forma adoptată în Senat, raport de admitere cu amendamente sau raport de respingere.
Dezbaterea vine în contextul în care analiza economico-financiară a exerciţiului fiscal pe 2022 şi nu numai indică o prăbuşire a colectărilor la bugetul de stat, cauzată de blocajul construcţiilor din Capitală, potrivit unor surse ANAF citate de stiripesurse.ro. Astfel, activităţile economice din Bucureşti s-au micşorat atât de mult din cauza blocajului urbanistic, încât contribuţia la PIB a Capitalei ar fi revenit la valoarea din 2010. Cifrele oficiale ale ANAF sunt alarmante. Stoparea autorizaţiilor şi documentaţiilor de urbanism, fie prin suspendare, fie prin anulare, a dus la un exod masiv al marilor investitori internaţionali şi a generat, astfel, o cascadă de scăderi ale afacerilor de pe orizontală, fie ele conectate direct sau indirect de acest sector, arată sursele citate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Antoanela Comşa, este unul dintre experţii imobiliari care a declarat, într-un interviu pentru Gândul, că Bucureştiul rămâne un oraş blocat în ceea ce reprezintă zona imobiliară, motiv pentru care mulţi dezvoltatori îşi mută business-urile pe zona metropolitană.
Mai mult, analiza realizată recent de Asociaţia Investitorilor de Real Estate din România (AREI) arată că Bucureştiul şi-a diminuat semnificativ contribuţia la PIB-ul României, de la 37% în 2019 la 29,8% în 2022, ajungând la un nivel similar anului 2010, pe fondul blocajului administrativ local şi al incertitudinii privind dezvoltarea urbanistică.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO