Închiderea şcolilor afectează nu doar educaţia, ci şi bugetul. Statul cheltuieşte cam 1.300 de euro anual pentru fiecare elev. La 1,5 milioane de copii din grădiniţe şi din clasele primare care nu mai merg la ore, rezultă o investiţie pierdută de circa 2 miliarde de euro în 2020.
„E o pierdere financiară mare, pe de altă parte nu poate fi nici eliminată, pentru că nu poţi să scoţi din salarizare o parte importantă a profesorilor doar pentru că mijloacele lor de prestare a meseriei au dispărut. Ei nu sunt vinovaţi cu nimic”, spune Mircea Coşea, economist şi fost ministru.
Decizia Guvernului va lăsa urme adânci în economie, pentru că lacunele în pregătire se vor vedea şi în anii următori, când actualii elevi vor deveni angajaţi.
„După părerea mea, cel mai nerealizat punct al politicii Guvernului în domeniul acestei crize este politica învăţământului. Aici este cel mai nerealizat, este un eşec, părerea mea, nu s-au găsit soluţiile cele mai bune, ba chiar s-au pus sau se vor pune în practică chiar soluţii greşite”, mai adaugă acesta.
Statul alocă 3,2% din PIB Educaţiei, adică aproximativ 7 miliarde de euro pe an.