„În România toate proiectele au fost puse pe «hold», pentru că în ultimii doi ani am încercat să investim, dar nu a fost un mediu prielnic. Investiţii de 700-800 milioane euro au «migrat» în Albania, iar altele de 500 milioane euro în Turcia. Cel puţin jumătate din aceste sume ar fi fost investite în România”, a declarat marţi agenţiei MEDIAFAX Daniel Pintilie, senior business developer al companiei pentru România şi sud-estul Europei.
Statkraft a intrat pe piaţa energetică românescă în 2007, prin deschiderea unui birou la Bucureşti, şi derulează activităţi de comerţ cu electricitate.
Oficialii Statkraft afirmau, în 2008, că producătorul de energie caută oportunităţi de investiţii în hidrocentrale mari şi termocentrale pe gaz în Europa de Sud-Est, inclusiv în România.
Totodată, compania şi-a manifestat, la acea dată, interesul pentru achiziţia, modernizarea sau retehnologizarea hidrocentralelor mari din România.
Pe de altă parte, un oficial al Ministerului Economiei afirma, în 2009, că Statkraft va construi, la o termocentrală din Româmia, prima instalaţie de captare a dioxidului de carbon de pe piaţa locală, investiţie care ar fi putut să ajungă la 500 milioane de euro.
Potrivit lui Pintilie, compania norvegiană nu are astfel de intenţii.
Statkraft este cea mai mare companie europeană de producţie a energiei din surse regenerabile şi are activităţi în peste 20 de state. Compania a avut în 2009 venituri operaţionale brute de 2,9 miliarde euro.