- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (13.01.2025, 17:49)
- Iulia Kelt
Gazprom anunţă concedieri masive pe fondul pierderilor şi retragerii din piaţa europeană
Gazprom intenţionează să reducă 1.600 de posturi din sediul central, după pierderi majore cauzate de declinul exporturilor către Europa, scrie The Kyiv Independent.
![Imaginea articolului Gazprom anunţă concedieri masive pe fondul pierderilor şi retragerii din piaţa europeană](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/22645017/1/7991895-mediafax-foto-dpa-hepta-1.jpg?width=560)
Gigantul energetic rus Gazprom a confirmat planurile de concediere a 1.600 de angajaţi din sediul său central, conform unui raport al publicaţiei 47News din Rusia, de luni. Decizia vine pe fondul pierderilor financiare semnificative şi a reducerii masive a prezenţei companiei pe piaţa europeană.
Într-o scrisoare adresată directorului general al Gazprom, Alexey Miller, Elena Ilyukhina, vicepreşedinte al Comitetului de Management, a vorbit despre nevoia optimizării costurilor.
Potrivit documentului, compania cheltuieşte anual 50 de miliarde de ruble (480 milioane de dolari) pentru salarii, iar reducerea numărului de angajaţi din sediul central de la 4.100 la 2.500 este considerată esenţială.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Gazprom se confruntă cu o prăbuşire a exporturilor către Europa, care au scăzut cu peste 80% faţă de 2021, şi cu o scădere semnificativă a valorii acţiunilor sale, care au atins cel mai redus nivel din ianuarie 2009. La 17 decembrie 2024, acţiunile Gazprom se tranzacţionau la 106,1 ruble (1,01 dolari), marcând o scădere de 33,5% faţă de începutul anului trecut.
Declinul pieţei europene a fost amplificat de decizia UE de a renunţa la gazele ruseşti după invazia Ucrainei, majoritatea statelor membre optând pentru surse alternative, cum ar fi gazul natural lichefiat (LNG).
În plus, Ucraina a încheiat tranzitul gazelor ruseşti către Europa la 31 decembrie 2024, întrerupând o colaborare care data din perioada sovietică.
Gazprom rămâne sub presiunea fiscală, contribuind cu 28 de miliarde de dolari la bugetul Rusiei în 2023, echivalentul a 9% din veniturile statului. În pofida acestor dificultăţi, compania încearcă să-şi restructureze operaţiunile pentru a supravieţui în noul context economic global.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/acc-1739989184.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/screenshot-2025-02-19-181831-1739981932.png?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=22645017&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe