Gazprom poate să majoreze livrările de gaze în Europa, pentru a direcţiona GNL în Japonia

Gazprom este pregătit să majoreze cantitatea de gaze furnizată Europei prin conducte, pentru a redirecţiona livrările de gaze naturale lichefiate (GNL) destinate statelor europene către Japonia, în conformitate cu o propunere a premierului Vladimir Putin, transmite Reuters.

Urmărește
3 afișări

La sfârşitul săptămânii trecute, Putin a propus majorarea exporturilor de gaze către Europa cu 60 de milioane de metri cubi pe zi, astfel încât să poată fi livrată o cantitate mai mare de GNL Japoniei, care se confruntă cu o criză nucleară după cutremurul din 11 martie.

Analiştii se întreabă însă dacă este nevoie de creşterea livrărilor în Europa, după ce Gazprom a intervenit deja să acopere deficitul de 2% produs continentului de conflictul din Libia.

"Gazprom are suficiente resurse să aplice propunerea lui Putin. Grupul măreşte livrările de gaze prin conducte, astfel încât unele cantităţi de GNL destinate Europei să meargă în Japonia", a declarat un purtător de cuvânt al Gazprom Export.

El a precizat că dacă Japonia va confirma necesarul sporit de gaze, Gazprom îi va contacta imediat pe partenerii europeni.

Rusia este cel mai mare producător de gaze la nivel mondial, iar cea mai mare parte a exporturilor sunt destinate Uniunii Europene şi Turciei, unde a livrat anul trecut 139 miliarde de metri cubi.

Statul rus deţine o singură unitate de GNL, Şahalin-2, situată în apropiere de Japonia, dar producţia anuală, de 10 milioane tone, este angajată în contracte pe termen lung.

Vicepremierul Igor Secin, care răspunde de sectorul energetic, a declarat că Rusia poate livra suplimentar în Japonia 200.000 de tone de LNG, sub formă de ajutor.

Propunerea Rusiei de majorare a exporturilor de gaze prin conducte în Europa necesită sprijinul UE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici