Prima pagină » Economic » Orange România va reduce la 15 iunie tarifele de roaming

Orange România va reduce la 15 iunie tarifele de roaming

Orange România va reduce la 15 iunie tarifele de roaming pentru apeluri şi mesaje scrise (SMS) în Uniunea Europeană, prin opţiunile Permis de Vacanţă sau Favourite Countries.
Orange România va reduce la 15 iunie tarifele de roaming
09 iun. 2009, 15:25, Economic

"Astfel, pentru apelurile iniţiate, tariful va fi de 0,43 euro/minut, 0,19 euro/minut pentru apelurile primite şi 0,11 euro pentru mesajele scrise trimise", se arată într-un comunicat al operatorului.

Opţiunea Permis de Vacanţă poate fi activată pentru 4 euro şi asigură 10 minute pentru convorbiri şi 1 MB pentru conectare la internet, trafic wap sau transmitere de mesaje multimedia în ţările Uniunii Europene.

În acelaşi timp, opţiunea Favourite Countries are 60 de minute pentru apeluri de roaming sau apeluri internaţionale. Clienţii pot alege ţara favorită dintre ţările Uniunii Europene, Elveţia sau Moldova, pentru o taxă de activare de 12 euro, fără TVA.

Pentru ţara favorită, în limita minutelor incluse, apelurile iniţiate în roaming sunt tarifate cu 0,1 euro, fără TVA, iar apelurile primite în roaming şi cele iniţiate din România către ţara favorită sunt gratuite.