- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Geoană: Dacă băncile nu reiau creditarea, statul se va îndrepta spre CEC şi Eximbank
Autorităţile vor aloca fonduri suplimentare pentru capitalizarea CEC Bank, a Eximbank şi a fondurilor de garantare, destinate IMM-urilor, în cazul în care băncile nu vor reporni creditarea, a declarat, marţi, preşedintele Senatului, Mircea Geoană.
Geoană: Dacă băncile nu reiau creditarea, statul se va îndrepta spre CEC şi Eximbank (Imagine: Mediafax Foto)
"Dacă repornirea creditării va întârzia sau eşua, statul se va îndrepta spre CEC şi Eximbank. Astfel, dacă băncile nu dau credite din nou, statul trebuie să vină cu măsuri de supracapitalizare a CEC, Eximbank şi a fondurilor de garantare a creditelor pentru IMM-uri", a spus Geoană, la o întâlnire cu reprezentanţii economici ai României în străinătate.
El a arătat că lipsa finanţărilor bancare riscă să transforme România "într-o Sahara din punct de vedere al creditării".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Guvernul a decis deja capitalizarea Eximbank şi a CEC Bank, precum şi crearea unui fond de contragarantare a creditelor pentru IMM-uri, în valoare de 100 milioane euro.
Ţinta României trebuie să fie aderarea la zona euro cât mai repede şi intrarea în grupul G20
Mircea Geoană a arătat cu ocazia reuniunii consilierilor economici şi comerciali din reţeaua externă, desfăşurată la Palatul Ştirbey, că în contextul în care România este vulnerabilă, ca şi alţi parteneri europeni şi americani, la criza financiară, această situaţie trebuie să ne îndrepte spre revizuirea obiectivului legat de adoptarea monedei euro.
"Cred că lecţia pe care o învăţăm cu toţii, economiile emergente din Europa Centrală şi de Răsărit, este că în acest moment suntem în epicentrul unei crize financiare care credeam că nu are de-a face cu România şi uitaţi că datorită vulnerabilităţii şi expunerii masive a băncilor străine cu sucursale în România, suntem astăzi, indirect, fără voia noastră şi pe bună credinţă, atraşi într-o vâltoare financiară care riscă nu să ne afecteze pe noi la prima mână dar să afecteze şi ţări ca Austria, Grecia sau Irlanda", a arătat Mircea Geoană.
El a menţionat că, dincolo de discuţiile despre intervenţia Băncii Naţionale pentru protejarea cursului de schimb, "această mică Antantă pe care bancherii din Europa Centrală şi de Răsărit încearcă să o facă, pe bună dreptate, cu prea puţine resurse dar justificat", situaţia actuală arată încă o dată că ţinta României trebuie să fie aderarea la zona euro, cât mai repede cu putinţă.
"Este singura modalitate ca România să facă parte dintr-un bloc regional masiv şi solvabil, indiferent de ciclurile economiei mondiale şi de durata şi de gravitatea crizei pe care o traversăm", a arătat liderul PSD.
"Dacă învăţăm din această criză structurală şi economică, putem să ne propunem ca într-un orizont de timp, în funcţie şi de răspunsul pe care îl dăm la această criză economică, România să îşi propună, pe termen mediu, să intre în grupul G20, pentru că astăzi de fapt asistăm la o reaşezare nu doar geopolitică cât şi geoeconomică", a adăugat Mircea Geoană.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO