Geoană: E foarte probabil ca Rusia să impună un embargo comercial inclusiv Republicii Moldova
Întrebat ce poate face România pentru a susţine integritatea teritorială a Republicii Moldova, Geoană a răspuns: „Ceea ce trebuie să facă România e atât în plan bilateral cu Republica Moldova, cât şi în plan european şi transatlantic”.
„Salut faptul că SUA au descoperit relevanţa strategică a Republicii Moldova şi că această declaraţie de interes strategic a fost consfinţită cu ocazia prezenţei premierului Leancă în Biroul Oval şi în întâlniri cu liderii americani”, a adăugat Geoană.
El a arătat că, pe de altă parte, va exista şi o presiune economică şi comercială, legată şi de partea de energie, pe care Rusia o va exercita inclusiv asupra Moldovei. „Suntem extrem de interesaţi ca întreaga Europă să găsească un răspuns şi la aceste probleme, soluţii alternative de alimentare cu energie şi gaz natural prentru Moldova, soluţii de deschidere de piaţă europenă pentru ptodusele moldoveneşti şi ucrainiene, în condiţiile unui foarte probabil embargo comercial pe care Rusia îl va exercita asupra acestor ţări când vor fi semante acorduri de asociere şi de liber schimb la UE”, a spus Geoană.
Senatorul PSD a precizat că Guvernul român, premierul Victor Ponta şi el personal încearcă să încurajeze Occidentul să organizeze o conferinţă a donatorilor internaţionali pentru Moldova pentru a veni cu un pachet financiar consistent care să poată să ţină economia moldovenească pe o cale bună şi să compenseze efectul acestei presiuni economice şi comerciale pe care Rusia o va exercita asupra Moldovei.
Geoană a mai spus că România are capacitatea de a ajuta Republica Moldova în acest sens. „Tot ce este legat de cooperare transfrontalieră cu Ucraina şi Moldova trebuie să facem cu prioritate, iar reacţia Occidentului trebuie să fie mai fermă, mai solidară şi mai concretă în principal în zona economică, energetică, comercială”, a spus Geoană.