Conferința Euro Industry Summit powered by GÂNDUL a avut ca temă „Rolul țărilor central și est europene și al României în creșterea competitivității Uniunii Europene” și a avut loc la sediul de la Bruxelles al Parlamentului European.
„În reașezarea geopolitică pe care o trăim cu toții, cred că Uniunea Europeană a început să realizeze care este importanța strategică a energiei și, mai ales, a transportului și distribuției de energie electrică, cea care până acum a fost un fel de Cenușăreasa în tot ce înseamnă comunicarea legată de acest subiect”, a punctat reprezentantul PPC.
Conform lui George Agafiței, interconectivitatea reprezintă un prim pas în dezideratul european de a avea o industrie competitivă.
„S-a discutat foarte serios despre ce înseamnă interconectivitate și cum poate să afecteze lipsa acestei interconectivități prețurile dintr-o parte a Europei în cealaltă. Cred că exemplul cel mai concludent a plecat din regiunea europeană în care ne aflăm noi, România, Bulgaria și Grecia. Mă bucur că problema interconectivității a fost pusă pe tapet și cred că primul pas pentru a avea economie competitivă, la nivel european, este să avem o piață de energie unică la nivel european, astfel încât beneficiile energiei verzi, în care am investit atât de mult în ultimii ani, să se transfere către consumatorii finali și către industrie”, a conchis directorul de Afaceri Instituționale și Reglementări din cadrul PPC România.
Parteneri GÂNDUL la Conferința Euro Industry Summit de la Bruxelles au fost: Grampet Group, Philip Morris Romania, Alro, Profi, Agro Chirnogi, Fabrica de Zahăr Luduș, Avimi, Oscar Downstream, One Properties, Carmistin The Food Company, Maristar, Trace, Erbașu Construcții, Electrica, PPC, Evryo, Romgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica, Adrem, Hidroelectrica.