- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Georgescu: Guvernul Ponta doreşte continuarea acordurilor cu FMI, BM şi UE
Florin Georgescu, ministrul nominalizat pentru Finanţele Publice, a declarat, miercuri seară, după întâlnirea de lucru de la sediul USL, că Executivul condus de Victor Ponta îşi propune ca şi coordonată principală continuarea acordurilor cu FMI, BM şi UE, care reprezintă "o umbrelă de securitate".
Florin Georgescu şi Victor Ponta (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Georgescu a anunţat, la finalul întâlnirii cu premierul şi miniştrii desemnaţi, că principiul şi coordonata Guvernului este aceea a continuării acordurilor cu Uniunea Europeană, cu Fondul Monetar Internaţional, cu Banca Mondială, în forma în care vor fi discutate şi finalizate, ca efect al negocierilor, în zilele următoare.
"Aceasta este o condiţie strict necesară pentru a se asigura finanţarea externă în general a României, pentru a se asigura finanţarea deficitului bugetar, a contului curent, cu atât mai mult cu cât pieţele internaţionale manifestă o anumită nervozitate, investitorii au o anumită aversiune faţă de risc, în urma unor evoluţii, incertitudini în zona ţărilor UE", a spus Florin Georgescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Guvernul lasă educația în urmă. Ce se întâmplă cu legile educației
-
De ce a investit Dan Şucu 40 mil. euro în celebrul club de fotbal Genoa? Interviu exclusiv la ZF Live. Dan Şucu: După Rapid, Genoa este următorul pas în crearea unui grup multichannel de cluburi de fotbal
-
Se prăbuşesc! Acţiunile producătorului medicamentului minune împotriva obezităţii cad. Rezultatele dezamăgitoare ale testelor şterg zeci de miliarde în câteva ore
-
Grindeanu respinge negocierile cu USR: Cum să faci coaliţie când ne atacă zilnic?
El a menţionat că România are nevoie de această "umbrelă de securitate financiară", pe care o reprezintă acordurile cu instituţiile financiare, care asigură un acces mai facil şi credibilitate pe pieţele financiare internaţionale.
FMI şi Comisia Europeană au transmis vineri un comunicat în care arată că se aşteaptă ca noul guvern să îşi respecte angajamentele faţă de partenerii internaţionali, continuarea reformelor structurale fiind esenţială pentru redresarea economică, menţionând că delegaţiile FMI şi CE vor reveni la Bucureşti pentru reluarea discuţiilor oficiale după formarea noului executiv.
"Avem aşteptări foarte mari că România va continua să îşi respecte angajamentele faţă de partenerii internaţionali. Politica macroeconomică solidă şi continuarea reformelor structurale rămân esenţiale pentru redresarea economiei României şi creşterea pe termen lung", se arată în comunicatul comun al FMI şi Comisiei Europene, semnat de şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, şi cel al delegaţiei Comisiei Europene, Joost Kuhlmann.
România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro şi o linie de credit de 400 milioane euro de la Banca Mondială. Acordul cu instituţiile financiare internaţionale a fost încheiat în martie 2011, în prelungirea programului de 20 miliarde euro derulat în perioada 2009-2011.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO