Germania ar putea lua în calcul măsuri de susţinere a creşterii economice a Greciei

Germania este dispusă să analizeze măsuri pentru promovarea creşterii economice în Grecia, dar statul trebuie să ducă până la capăt reformele asumate, a declarat ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, într-un interviu pentru săptămânalul Welt am Sonntag.

Urmărește
217 afișări
Imaginea articolului Germania ar putea lua în calcul măsuri de susţinere a creşterii economice a Greciei

Germania ar putea lua în calcul măsuri de susţinere a creşterii economice a Greciei (Imagine: Shutterstock)

"Dacă grecii au o idee referitor la ce putem face, în plus, pentru a promova creşterea, putem discuta oricând şi ne putem gândi. Dar în final, problema este de a face Grecia din nou competitivă, permiţând economiei să crească şi deschizând din nou calea pieţelor financiare. În acest scop este nevoie ca reformele fundamentale convenite să fie implementate, altfel ţara nu are perspective", a spus Schaeuble.

Germania şi-a exprimat, vineri, susţinerea pentru un pact european "de creştere" cu scopul de a respinge criticile că insistenţa cu care promovează politica austerităţii a exacerbat problemele Greciei.

Berlinul a transmis însă că rămânerea în zona euro este alegerea Greciei, iar ţara nu trebuie să se abată de la cursul austerităţii dacă vrea să primească ajutor internaţional.

"Pot să-i înţleg bine pe greci, (...) suferă mult. Nu este nicio cale uşoară pentru Grecia. Nu există o soluţie mai bună. Grecia trebuie să arate acum dacă are forţa pentru a întruni majoritatea necesară. Pot doar să sper că responsabilii din Grecia vor înţelege rapid situaţia", a spus el.

Instabilitatea din Grecia a fost puternic accentuată după ce partidele extremiste au obţinut un număr important de voturi în alegerile desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute. Cele două partide politice care au condus Grecia în ultimele decenii, şi care au susţinut acordurile cu FMI şi UE, nu au reuşit să obţină, împreună, majoritatea necesară formării guvernului.

Germania nu vrea ca Grecia să fie în continuare membră a zonei euro, dar nici nu poate obliga ţara să rămână în uniunea monetară, a adăugat Schaeuble.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici