Industria petrolieră a ţării reprezintă 85% din exporturile sale şi 70% din veniturile naţionale.
Qatar are rezerve de petrol pentru aproximativ 402 ani şi de gaz pentru 609 ani dacă nu le-ar exporta deloc.
Joi, emirul Qatarului Tamim bin Hamad Al Thani l-a vizitat pe cancelarul Olaf Scholz şi s-a întâlnit cu ministrul de externe Annalena Baerbock, precum şi cu preşedintele Frank-Walter Steinmeier, scrie Politico.
Berlinul vrea gaz din Qatar. Dar Qatarul este văzut ca un sponsor al Hamas, care a efectuat un atac asupra Israelului.
O vizită de stat la nivel înalt a emirului Qatarului în Germania a stârnit noi critici la adresa acordului Berlinului de a importa gaze naturale cu statul din Golf, care este văzut ca fiind un sponsor major al grupării militante palestiniene Hamas.
Niciuna dintre întâlniri nu a fost urmată de apariţii în faţa presei, fapt care subliniază sensibilitatea politică a vizitei.
Jörg Urban, liderul grupului parlamentar saxon AfD, partid de extremă dreaptă pro-rus, explică:
„Este greşit ca Germania să devină dependentă de Qatar, care sprijină teroarea, pentru aprovizionarea cu energie. Acum este momentul potrivit pentru a pune capăt sancţiunilor împotriva Rusiei şi a cumpăra din nou petrol şi gaze ieftine. Altfel ne vom distruge economia şi ne vom sărăci cetăţenii. Rusia şi-a reînnoit recent oferta de a furniza gaz prin conductele încă intacte”.