- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Germania va echilibra bugetul federal până în 2014, cu doi ani mai devreme decât anticipa
Germania va respecta regula de aur privind bugetul federal echilibrat, inclusă în Constituţie, în 2014, cu doi ani mai devreme decât anticipau autorităţile de la Berlin, a declarat vineri o sursă apropiată guvernului.
Germania va echilibra bugetul federal până în 2014, cu doi ani mai devreme decât anticipa (Imagine: Shutterstock)
Regula de aur impune guvernului federal să reducă deficitul bugetar structural la sub 0,35% din PIB.
Acest deficit structural ar putea coborî în 2014 la 0,26% din PIB, deşi guvernul anticipa iniţial că acest lucru se va întâmpla abia în 2016.
Autorităţile germane vor ca această regulă de aur să fie adoptată la nivelul întregii Europe.
Pentru acest an însă, guvernul condus de cancelarul Angela Merkel urmează să adopte săptămâna viitoare un buget care prevede un deficit de 34,8 miliarde de euro, peste nivelul de 26,1 miliarde de euro anticipat iniţial, a spus sursa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Motivul îl reprezintă o cheltuială suplimentară de 8,7 miliarde de euro provocată de contribuţia Germaniei la Mecanismul permanent de susţinere a zonei euro, care va intra în vigoare în iulie.
Din 2013, deficitul bugetar va scădea însă mai repede decât era prevăzut, sub coordonarea ministrului de Finanţe Wolfgang Schauble, datorită conjuncturii economice mai favorabile care va majora veniturile fiscale cu 3 miliarde de euro, a arătat sursa.
Pe lângă deficitul guvernului federal, la calculul deficitului public al Germaniei sunt incluse şi bugetele regionale, ale landurilor. Acest deficit public se va menţine anul viitor la nivelul de 1% din PIB.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO