- Home
- Economic
- (29.12.2017, 07:00)
- Bogdan Cojocaru
Germanii şi francezii vor cel mai mult transformarea UE în Statele Unite ale Europei/ Martin Schulz: ”Cei care se opun vor părăsi pur şi simplu UE”
Aproape o treime dintre germani sunt de acord cu planurile liderului social-democrat Martin Schulz de a crea „Statele Unite ale Europei”, însă sprijinul pentru această idee variază pe continent, arată un sondaj de opinie realizat de YouGov.

Nemţii şi francezii vor cel mai mult transformarea UE în Statele Unite ale Europei/ Martin Schulz: ”Cei care se opun vor părăsi pur şi simplu UE”
Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, iar acum liderul Partidului Social-Democrat din Germania, a propus la începutul lunii decembrie elaborarea unui tratat constituţional care ar transforma Uniunea Europeană în Statele Unite ale Europei până în 2025, scrie Politico.
Sondajul YouGov, realizat înainte de Craciun, a găsit că 30% dintre nemţi sunt de acord cu ideea formării Statelor Unite ale Europei, ceea ce face din Germania ţara care sprijină cel mai mult planurile lui Schulz. Sondajul a luat în considerare şapte naţiuni europene. De asemenea, 28% dintre participanţii francezi au spus că sunt de acord cu această propunere.
Cel mai mic sprijin a venit din Marea Britanie, ţară care va părăsi UE în martie 2019. Circa 10% dintre britanici au spus că vad favorabil planurile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Nici popoarele scandinave – danezii, suedezii, norvegienii şi finlandezii – nu au fost prea entuziasmate. Între 12% şi 13% dintre respondenţii nordici au spus că ar vrea formarea Statelor Unite ale Europei.
Schulz şi-a prezentat planurile la o convenţie a partidului său şi a spus că acestea vor ajunge la statele membre.”Cele care se opun vor părăsi pur şi simplu UE”, a explicat el. Social-democraţii negociază cu cancelarul german Angela Merkel formarea unei noi coaliţii de guvernare.







Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului