Gheorghe Flutur: Creşteri salariale, „în funcţie de resursele din cămara Guvernului”
Prim-vicepreşedintele PNL, Gheorghe Flutur, este convins că bugetul României pentru 2022 va fi adoptat până la finalul acestui an. Gheorghe Flutur susţine că a discutat acest subiect cu premierul PNL, Nicolae Ciucă, iar acesta i-a spus că trebuie ca bugetul să fie aprobat pentru a putea fi accesate fondurile din PNRR: „Am discutat cu premierul şi el îmi explica nişte lucruri foarte clare: noi, după 1 ianuarie, trebuie să intrăm în linie dreaptă cu acest plan de rezilienţă de la Uniunea Europeană, chiar să intre bani, să dăm drumul la marile proiecte. Păi dacă n-ai bugetul… Ianuarie e vacanţă parlamentară, abia prin februarie… Nu se pot apuca serios de treabă companiile, unităţile administrative, pentru că poţi cheltui 1/12 din cât ai avut în 2021, dar nu ar fi sănătos. Ideal ar fi ca o coaliţie de 70%, nu să mai amâni până în februarie bugetul. Eu înţeleg dacă nu te înţelegi într-o coaliţie de 51%, dar nu se justifică să nu avem buget. Eu cred că vom avea buget până la finalul acestui an”.
În ceea ce priveşte discuţiile din cadrul coaliţiei referitoare la faptul că nu se va atinge pragul de 7% din PIB pentru investiţii aşa cum s-a convenit, Gheorghe Flutur e de părere că diferenţa de la 6,74% la 7% va fi rezolvată la rectificarea bugetară de anul viitor.
Prim-vicepreşedintele PNL susţine că este nevoie de investiţii pentru a produce bani din care să se poată acorda şi măriri salariale categoriilor profesionale care în prezent organizează acţiuni de protest: „Dacă dai drumul la investiţii, dacă dai drumul la autostrăzi spre Suceava mediul economic se dezvoltă şi ai de unde plăti şi salarii la CFR, şi salarii la profesori, şi aşa mai departe. Guvernul are dialog cu fiecare categorie socială. Eu sunt convins că se vor găsi nişte soluţii şi funcţie de resursele din cămara Guvernului, pentru că promitem şi după aia ce facem, mărim acciza la motorină din februarie ca să le dăm diferenţa? Nu cred că este normal”.