Prima pagină » Economic » Topul ieftinirilor la apartamente în 2010

Topul ieftinirilor la apartamente în 2010

Preţurile apartamentelor vechi au scăzut în primele şase luni aproape în toate oraşele mari, cel mai important recul fiind în cazul garsonierelor. La Timişoara, sumele cerute au scăzut drastic, iar la Cluj-Napoca proprietarii ţin la preţ.
Topul ieftinirilor la apartamente în 2010
27 iul. 2010, 07:31, Economic

De la 1.287 de euro pe metrul pătrat la 1.194 euro. În medie, preţul cerut pentru o garsonieră la nivel naţional a scăzut cu 7,2% din prima săptămână a anului în curs şi până la jumătatea lunii iulie, relevă un studiu dat publicităţii ieri de portalul www.imobiliare.ro.

Dintre toate categoriile de unităţi locative scoase la vânzare, garsonierele s-au ieftinit cel mai mult, pe următorul loc în acest clasament situându-se apartamentele vechi cu trei camere, cu o depreciere a ofertelor de 4,8%. Locuinţele cu două camere rămân la mare căutare şi, deci, preţul de la prima strigare a scăzut cu numai 2,5%, ajungând la 915 euro/mp.

Tendinţa de scădere se va menţine şi în perioada următoare. „Până la sfârşitul acestui an, preţurile ar trebui să scadă în continuare, dacă ţinem cont de faptul că băncile încă nu au început să promoveze în piaţă proprietăţile aflate în executare silită şi că efectele măsurilor de reducere a salariilor şi de creştere a TVA vor avea efecte asupra puterii de cumpărare abia din toamnă”, a declarat directorul general al portalului, Adrian Erimescu.

Citeşte mai multe despre preţurile apartamentelor pe www.gandul.info