„Calea austerităţii aleasă de Europa, la presiunile pieţelor, va întârzia ieşirea din criză şi va slăbi verigile cele mai vulnerabile din zona euro şi UE. Dacă Europa se şubrezeşte mai mult, lanţul se va strânge şi va creşte anxietatea. Ideologia pieţei libere, care a permis apariţia bulelor financiare, paralizează politicile”, a afirmat Stiglitz pentru publicaţia Libération.
Economistul consideră că mulţi lideri europeni nu au înţeles că ar trebui abordată reglementarea sistemului financiar, care trebuie de asemenea sprijinit, şi avertizează că moneda euro ar putea să dispară din cauza lipsei măsurilor potrivite şi a unor instituţii solide.
Stiglitz apreciază, totodată, că mecanismul de susţinere a zonei euro stabilit de statele UE este important, însă nu reprezintă decât un medicament cu efecte temporare pentru statele mai slabe confruntate cu probleme.
„Incertitudinile sunt aceleaşi ca în urmă cu şase luni. Ştim că Irlanda se va confrunta cu o criză violentă. Ştim că este nevoie de reforme pentru menţinerea viabilităţii pe termen lung a zonei euro”, a spus el.
Şefii de state şi de guverne din UE au decis la sfârşitul anului trecut să înfiinţeze în 2013 un mecanism permanent de gestionare a crizelor, care vine în prelungirea programului de ajutor de urgenţă de 750 miliarde de euro stabilit în luna mai. Prin acest program s-a intervenit deja pentru sprijinirea Greciei şi Irlandei.