GM trece la maşini uşoare
Constructorul american de maşini General Motors (GM) a decis să amâne proiectarea următoarelor modele de vehicule SUV (sport utility vehicle) şi camionete, şi să îşi orienteze portofoliul de produse către vehicule mai uşoare, cu un consum mai eficient de combustibil.
Cadillac Escalade (Imagine: Mediafax/AFP)
După o diminuare puternică a cererii de autovehicule SUV şi camionete în Statele Unite, GM "revizuieşte întreg portofoliul de produse", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, citat de Wall Street Journal.
Schimbarea segmentelor de piaţă pe care se concentrează compania va conduce la reducerea profitului şi a veniturilor, cel puţin în acest an.
Industria auto din Statele Unite trece prin schimbări majore, pe măsură ce creşterea preţurilor la combustibili orientează consumatorii americani către maşini uşoare, compacte şi cu un consum scăzut.
Purtătorul de cuvânt al GM a adăugat că grupul analizează portofoliul de produse la nivel global, pentru a decide ce variantă de automobil din gama companiei este cea mai potrivită pentru furnizarea de vehicule cu un consum redus pe piaţa nord-americană.
Între timp, constructorul va continua să producă actualele modele de SUV-uri şi camionete, respectiv Cadillac Escalade şi Chevrolet Silverado.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO