Al doilea val al crizei COVID-19 care vine la pachet cu noi măsuri de restricţii ar putea împinge Europa într-o dublă recesiune. Asta arată un studiu al companiei de analize financiare Markit.
Germania şi Franţa, prmele două economii din zona euro, au înăsprit măsurile de izolare. Asta a lovit puternic activitatea economică, pe măsură ce oamenii au rămas iar în casă. Adrian Codîrlaşu, vicepreşedintele CFA România, spune că toate sectoarele care au fost lovite în primul val al crizei vor fi afectate încă o dată de această recesiune, care se va răspândi în toate statele din Uniunea Europeană.
Europa a avut o creştere economică de 12% în trimestrul III, dar acest lucru este o sabie cu tăişuri pentru că ne paşte lockdown-ul. Este un dezavantaj pentru România pentru că nu a ajuns la nivelul economiei pe care l-a avut înainte de pandemie. Este doar o creşetere comparativ cu trimestrul anterior, iar acest lucru s-a datorat, pentru că, de exemplu, în vară, restricţiile fie s-au îmblânzit, fie s-au anulat.
Adrian Codîrlaşu, vicepreşedintele CFA România: A venit valul doi care este mai puternic decât valul unu şi deja vedem cum economii mari din UE, mă refer la Franţa, Spania, cum şi în Germania, deci în ţările mari şi care sunt cele mai importante pentru evoluţia economiei UE, vedem cum apar restricţii. Restricţiile astea clar vor avea un impact economic. Va fi un nou episod de scădere a PIB-ului. Prin contagiune, vor afecta toate ţările din UE, pentru că sunt extrem de multe schimburi comerciale între ţări. Tot ce presupune relaţie directă cu clientul. Cumpărături fizice, tot ce înseamnă restaurante, transport aerian, transport pe pământ. Mall-uri, restaurante, hoteluri. Unde se va duce activitatea – în mediul online.