Gorbaciov, într-o reclamă americană: „Mulţumită lui avem multe lucruri, precum pizza”

Publicat: 01 09. 2022, 07:00
Actualizat: 01 09. 2022, 07:01

O reclamă ironică, dar cu o aromă extrem de realistă, este cea care îl are în rolul principal pe fostul preşedinte rus Mihail Gorbaciov, decedat marţi seară.

Reclama în cauză este la Pizza Hut, un cunoscut lanţ de restaurante din SUA care ateriza în Rusia în 1977.

În reclamă îl vedem pe Gorbaciov stând la o masă cu nepoata lui şi mâncând o pizza.

Nu departe, o familie îl recunoaşte şi între ei se naşte o dezbatere aprinsă: „Ne-a adus ţara în haos!”, „Nu, ne-a dat libertate!”.

O doamna mai în vârstă trage concluzia: „Mulţumită lui avem atâtea lucruri, precum Pizza Hut!”.