„Îmbunătăţirea continuă a serviciilor feroviare furnizate, dezvoltarea operatorilor feroviari din România, Bulgaria şi Ungaria sunt principalele mele obiective”, a declarat Călin, într-un comunicat.
Absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti, el şi-a început cariera în 1996, în cadrul CFR, unde a ocupat mai multe funcţii de conducere la CFR Marfă, respectiv director regional, director de exploatare, director general adjunct, preşedinte şi director general.
În ultimii doi ani, el a fost CEO al Rail Cargo Romania şi director de dezvoltare pentru regiunea Mării Negre în cadrul Rail Cargo Austria, sucursala Bucureşti.
Grampet este deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, acesta având şi funcţia de preşedinte al grupului.
Grampet Grup include 14 companii active în diverse segmente ale sectorului feroviar, care asigură mai multe tipuri de servicii integrate – transport, logistică, reparaţii, IT specializat pe segmentul feroviar.
Grupul este prezent în România, Bulgaria, Ungaria, Germania, Serbia, Ucraina şi Moldova. Grup Feroviar Român, cea mai importantă companie a grupului, este cel mai mare operator privat din România, lider pe segmentul transportului de produse petroliere. La nivelul întregii pieţe, compania de stat CFR Marfă este cel mai mare operator.