- Home
- Economic
- BERLIN, (18.06.2012, 09:38)
- Iuliana Enache ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Grecia a votat în favoarea menţinerii ţării în zona euro. Europenii salută rezultatul alegerilor
Liderii europeni au întins mâna Atenei încă de duminică seara, pentru a facilita aplicarea reformelor şi formarea unui Guvern de dreapta proeuro, respirând uşuraţi după votul grecilor.
Urmărește
1238 afișări
Europenii întind mâna Greciei, care a votat în favoarea menţinerii sale în zona euro (Imagine: Shutterstock)
Încă după primele estimări ale rezultatelor alegerilor legislative din Grecia, Berlinul a trimis un semnal de flexibilizare a poziţiei sale, intransigente în mod obişnuit, cu privire la reformele necesare pentru consolidarea competitivităţii economiei greceşti în plină criză.
"Pot să îmi imaginez că vom discuta din nou termenele limită" pentru aplicarea programului de reforme negociat de Atena cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în schimbul salvării sale financiare, a declarat ministrul german de Externe, Guido Westerwelle.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Banii negri din campanie: ANAF verifică modul în care a fost finanţată campania lui Georgescu
-
SUA sancţionează CPI pentru susţinerea Israelului
-
Barna: Nu luăm în calcul majorarea TVA, Nu modificăm impozitul pe salarii
El a subliniat că Grecia a cunoscut o "paralizie politică în ultimele săptămâni din cauza alegerilor". "Cetăţenii normali nu trebuie să fie victime, în special cei care au sportat deja tăieri drastice", a apreciat Westerwelle, adăugând că nu există "altă cale în afara reformelor".
În Belgia, fostul ministru de Finanţe Didier Reynders a afirmat, de asemenea, că există "o marjă de dialog posibilă cu privire la termenele de punere în aplicare" a memorandumului încheiat între Atena şi creditorii săi.
"Europenii trebuie să însoţească grecii către creşterea (economică), este nevoie de disciplină dar şi de speranţă", a adăugat ministrul francez de Finanţe Pierre Moscovici.
Guvernul britanic s-a declarat, la rândul său, dispus să colaboreze cu viitorul Cabinet grec, "indiferent care va fi acesta".
"Marea Britanie va colabora cu Guvernul ce va fi format, indiferent care va fi acesta", a declarat un purtător de cuvânt al Foreign Office.
Liderii europeni care nu îşi ascund preferinţa pentru liderul dreptei Antonis Samaras s-au văzut mai liniştiţi după victoria acestuia în faţa liderului stângii radicale Alexis Tsipras. Samaras pare în măsură să formeze, împreună cu trei partide proeuro, un Guvern de uniune naţională.
Cancelarul german Angela Merkel l-a sunat rapid pentru a-l felicita pentru "rezultatul său bun". Ea a declarat că "pleacă de la principiul că Grecia îşi va respecta angajamentele europene".
Ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble a salutat "decizia alegătorilor greci de a continua aplicarea reformelor economice şi fiscale profunde".
Miniştrii de Finanţe din zona euro şi-au exprimat speranţa că "va fi format rapid un Guvern grec care va pune în aplicare programul faţă de care Grecia şi zona euro şi-au luat angajamentul la începutul anului", într-un comunicat al Eurogrup.
Liniştit după aceste rezultate care îndepărtează spectrul ieşirii Greciei din zona euro, Eurogrup "aşteaptă ca instituţiile de creditare să revină în Grecia imediat ce noul Guvern va fi instalat (...) şi să se pregătească pentru o primă examinare a situaţiei ţării, în cadrul unui al doilea plan de ajutor".
FMI a anunţat, de asemenea, că este "pregătit să discute cu noul Guvern" grec, în timp ce preşedintele Uniunii Europene Herman Van Rompuy şi cel al Comisiei Europene Jose Manuel Barroso au promis să ajute Atena. "Vom continua să susţinem Grecia", au declarat ei într-un comunicat comun difuzat de la Los Cabos (Mexic), unde va începe luni un summit al şefilor de stat şi de guvern din G20.
În timp ce Samaras promovează "o renegociere" a planului de austeritate impus ţării de doi ani de creditori, Tsipras voia "anularea" acestuia.
"Este important să fie format un Guvern proeuropean care să nu pună în discuţie tot ce a fost negociat", a declarat Westerwelle.
Liderii europeni membri ai G20 au discutat duminică prin telefon înainte de începerea summitului de la Los Cabos, a declarat şeful Guvernului spaniol Mariano Rajoy, adăugând: "Cred că ceea ce vom transmite este un mesaj de încredere în euro".
Miniştrii de Finanţe ai G7 şi-au exprimat, de asemenea, public dorinţa de menţinere a Greciei în zona euro.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Ordonanţa-trenuleţ nu va rezolva nimic. Bugetul României e o cutie neagră urât mirositoare. Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
Citește pe www.zf.ro: Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria şi Germania
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Vizita lui Donald Trump Jr. ar fi fost „înscenată”. „Yankee, du-te acasă” citează un deputat al celui mai mare partid din Groenlanda
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Ce pensie primește un român în 2025, dacă se pensionează fără să fi muncit vreo zi în viața lui
GANDUL.RO
Se trimit NOI DECIZII de RECALCULARE a PENSIILOR. Anunț de Casa de Pensii: Un MILION de pensionari le PRIMESC în IANUARIE
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe