- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Grecia ar putea acţiona în justiţie mai multe bănci din SUA, pentru contribuţia la criză
Grecia ar putea acţiona în justiţie mai multe bănci de investiţii din Statele Unite, care ar putea să fi contribuit la criza datoriei publice a statului elen, a declarat premierul de la Atena, George Papandreou, potrivit Bloomberg.
Grecia ar putea acţiona în justiţie mai multe bănci din SUA, pentru contribuţia la criză (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Nu aş exclude că am putea apela la astfel de acţiuni", a declarat Papandreou într-un interviu acordat CNN, răspunzând unei întrebări privind rolul băncilor americane în criza datoriilor de stat. Interviul a fost înregistrat joi şi este programat pentru difuzare duminică, notează Bloomberg.
Nici Papandreou, nici reporterii CNN nu nominalizează vreo bancă.
Papandreou a afirmat că decizia de a acţiona împotriva băncilor americane va fi luată după încheierea unei investigaţii a parlamentului elen privind cauzele crizei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ai drum bun pe A7: S-a deschis Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe autostrada Ploieşti – Buzău
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
-
Drulă: Vom lupta cu minciuna. Începem cu un vot împotriva acestui guvern
-
Bolojan: Că ne place, că nu ne place, una din primele decizii bune este să votăm acest guvern
"Grecia va analiza trecutul pentru a vedea cum au decurs lucrurile. Există investigaţii similare şi în alte ţări, şi în Statele Unite. Aici cred că da, în privinţa sectorului financiar, se aud cuvintele fraudă şi lipsă de transparenţă. Deci da, există un grad ridicat de răspundere aici", a arătat oficialul elen.
În zilele anterioare anunţării, pe 10 mai, a fondului de 750 miliarde euro creat de UE şi FMI pentru susţinerea statelor puternic îndatorate din zona euro, autorităţile din Uniunea Europeană examinau dacă speculatorii au manipulat preţurile obligaţiunilor într-un mod care îi face părtaşi la criză.
Comitetul Autorităţilor Europene de Reglementare a Valorilor Mobiliare a anunţat, pe 7 mai, că investighează "volatilitatea excepţională" de pe pieţe şi că va colabora cu alte autorităţi, inclusiv Securities and Exchange Commission din SUA, în cadrul unei acţiuni coordonate.
Papandreou a mai afirmat, în interviul acordat CNN, că "mulţi din comunitatea internaţională au lovit Grecia şi au facilitat scoaterea Greciei ca ţap ispăşitor".
Grecia se află, de la sfârşitul anului trecut, într-o criză financiar-fiscală cauzată de creşterea randamentelor cerute de investitori pentru a împrumuta guvernul de la Atena, după ce s-a aflat că deficitul bugetar al statului elen a fost de 13,6% din PIB în 2009, în contextul în care datoria de stat depăşea la sfârşitul anului 115% din PIB, circa 270 miliarde euro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO