Grecia cere oficial Deutsche Telekom să cumpere o participaţie de 10% la OTE

Ministrul elen de Finanţe, Georges Papaconstantinou, a trimis joi o scrisoare Deutsche Telekom pentru lansarea procedurii de achiziţie a unei participaţii de 10% la OTE, aflată în proprietatea statului, în conformitate cu o opţiune de cumpărare deţinută de grupul german, transmite AFP.

Urmărește
6 afișări

Trimiterea acestei scrisori survine deciziei de luni a guvernului de la Atena de a vinde imediat participaţia deţinută de stat la OTE, se arată într-un comunicat al ministerului.

Deutsche Telecom are în proprietate 30% din acţiunile OTE şi dispune de o opţiune de achiziţie a alte 10% din titluri, care poate fi exercitată până în decembrie.

Statul elen deţine o participaţie de 20% la OTE, potrivit datelor de pe site-ul companiei.

Lansarea acestei proceduri reprezintă un semnal puternic pentru pieţe şi partenerii Greciei, care menţin presiunile în vederea accelerării programului de privatizări care ar trebui să aducă venituri de 50 de miliarde de euro până în 2015, necesare reducerii datoriilor suverane.

OTE controlează în România Romtelecom şi deţine subsidiara locală a operatorului de telefonie mobilă Cosmote şi a lanţului de magazine Germanos.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici