- Home
- Economic
- ATENA, (18.05.2014, 15:00)
- Marius Oncu
Grecia îşi vinde cele mai frumoase plaje
Fondul pentru dezvoltarea activelor statului elen va scoate la vânzare peste 70 de hectare de plajă pe insula Elafonisos, despre care cotidianul britanic The Guardian a scris anul trecut că ar avea cele mai frumoase plaje din Grecia.

Statul elen vinde cele mai frumoase plaje din Grecia (Imagine: Shutterstock)
Anunţul agenţiei de stat că intenţionează să vândă 71 de hectare din plajele Sarakiniko şi Simos a declanşat reacţii de protest, scrie portalul elen GreekReporter.
Mulţi localnici şi organizaţii internaţionale se opun vânzării, din cauza impactului pe care dezvoltarea acestora l-ar avea asupra mediului.
Zona se află sub protecţia programului european Natura 2000, din cauza speciilor locale de plante. Localnicii consideră că exploatarea insulei va distruge mediul natural.
Plaja Simos este una dintre cele mai frumoase din Marea Mediterană şi a fost inclusă în top zece şi la nivel global, potrivit Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă Elafonisos.
Primarul municipalităţii de pe insulă, Panagiotis Psaromatis, a trimis o scrisoare fondului pentru dezvoltarea activelor statului în care se opune vânzării.
În 2013, cotidianul The Guardian a plasat Elafonisos prima pe o listă de zece regiuni din Grecia cu cele mai frumoase plaje din ţară, în timp ce revista germană Geo-Saison a descris insula ca fiind "raiul pe pământ".


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe