Grecia nu şi-a respectat angajamentele privind redresarea finanţelor publice, potrivit Austriei

Grecia nu şi-a respectat angajamentele privind redresarea finanţelor publice, a declarat, marţi, ministrul austriac de Finanţe Josef Proll, avertizând că Austria ar putea să nu îşi achite contribuţia la programul de susţinere a statului elen, în decembrie.

Urmărește
27 afișări
Imaginea articolului Grecia nu şi-a respectat angajamentele privind redresarea finanţelor publice, potrivit Austriei

Grecia nu şi-a respectat angajamentele privind redresarea finanţelor publice, potrivit Austriei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit celor mai recente informaţii, Grecia nu şi-a respectat angajamentele referitoare la nivelul impozitelor, a arătat Proll.

Autorităţile de la Viena ar putea, în consecinţă, să nu achite contribuţia sa de 190 de milioane de euro, în decembrie.

"Datele de care dispunem nu ne dau niciun motiv să aprobăm tranşa din decembrie", a explicat ministrul.

El a promis că 'se va exprima extrem de critic" pe această temă, la Bruxelles.

Miniştrii de Finanţe din zona euro se reunesc marţi la Bruxelles, iar miercuri va avea loc o întâlnire la nivelul tuturor miniştrilor de profil din UE.

O delegaţie a Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi FMI a sosit luni la Atena, pentru evaluarea situaţiei economice a Greciei şi a reformelor aplicate.

În baza acestei evaluări, reprezentanţii statelor UE se vor pronunţa în privinţa deblocării următoarei tranşe din programul de finanţarea de 110 miliarde de euro pe termen de trei ani, a arătat purtătorul de cuvânt al Executivului comunitar însărcinat cu afacerile economice, Amadeu Altafaj.

Grecia a încasat deja 30 de miliarde de euro prin acest program, iar în decembrie ar trebui să primească alte nouă miliarde de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici