Premierii bulgar şi grec, Serghei Stanişev şi Costas Caramanlis, au discut la telefon sâmbătă şi s-au declarat de acord pentru ca Grecia să furnizeze gaz Bulgariei, care este complet dependentă de livrările de gaz rusesc via Ucraina.
Ministrul bulgar al Economiei şi Energiei, Petar Dimitrov, a explicat vineri că gazul ar putea fi furnizat prin conducta care transportă în mod normal gaz rusesc prin Bulgaria către Grecia şi Turcia.
"Dacă această conductă nu funcţionează pentru tranzitul de gaz către Grecia şi Turcia, sensul livrărilor poate fi inversat pentru a primi gaz din alte surse", a declarat ministrul.
Bulgaria depinde integral de livrările de gaz rusesc via Ucraina. Singurul său depozit de gaz, de la Ciren, furnizează 4,2 milioane de metri cubi de gaz pe zi şi, cu rezervele stocate, volumul de gaz disponibil pentru consum se ridică la 5,7 milioane de metri cubi pe zi, faţă de 13 milioane de metri cubi în mod normal. Începând de săptămâna viitoare, depozitul va putea furniza numai patru milioane de metri cubi, iar începând din 26 ianuarie numai 3,8 milioane de metri cubi, potrivit ministerului.