Grecia va evita restructurarea datoriilor prin generarea de excedente bugetare

Grecia va evita restructurarea datoriilor prin generarea de excedente bugetare, excluzând dobânzile şi datoriile, precum şi prin reforme care vor aduce creştere economică în anii care vor urma, a declarat ministrul de Finanţe, George Papaconstantinou.

Urmărește
39 afișări
Imaginea articolului Grecia va evita restructurarea datoriilor prin generarea de excedente bugetare

Grecia va evita restructurarea datoriilor prin generarea de excedente bugetare (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Autorităţile elene vor să prelungească termenul în care Grecia trebuie să ramburseze ajutorul financiar de urgenţă de la Uniunea Europeană şi FMI, dar Papaconstantinou a afirmat în repetate rânduri că nu se discută restructurarea datoriilor.

"Grecia poate şi va evita restructurarea datoriilor", a afirmat Papaconstantinou într-un interviu acordat publicaţiei Sunday Eleftherotypia.

El a arătat că restructurarea datoriilor poate fi evitată prin crearea de excedente bugetare primare (exclusiv dobânzile şi datoriile) de 5%-6% din PIB, aplicarea de reforme structurale care vor aduce creşterea economică reală la peste 2%, precum şi prin prelungirea termenului de rambursare a ajutorului de 110 miliarde de euro.

Ministrul speră că Grecia va obţine în viitor condiţii mai bune de finanţare şi anticipează că în acest an vor putea fi emise aşa-numite "obligaţiuni pentru diaspora".

"Primul nostru efort va fi emisiunea de obligaţiuni pentru diaspora, care urmează să aibă loc în lunile următoare", a arătat el, adăugând că aceasta se va adresa grecilor din Europa, Australia şi Statele Unite.

Grecia a vândut în această săptămână titluri pe termen de trei luni în valoare de 650 milioane euro, cu un randament de 4,1%, similar cu cel obţinut la o licitaţie din noiembrie.

Guvernul nu intenţionează să majoreze taxa pe valoarea adăugată, dar va intensifica măsurile de combatere a evaziunii fiscale, pentru atingerea ţintelor bugetare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici