- Home
- Economic
- LISABONA, (30.10.2014, 13:41)
- Valentin Vidu - Mediafax
Grevă la compania portugheză TAP. Peste jumătate din zboruri sunt anulate
Traficul aerian era puternic perturbat joi în Portugalia, din cauza unei greve de 24 de ore a personalului navigant al companiei aeriene naţionale TAP.
Urmărește
153 afișări
Grevă la compania portugheză TAP. Peste jumătate din zboruri sunt anulate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Aproape 60% dintre cele 320 de zboruri zilnice urmau să fie anulate, doar cele ale filialei rgionale Portugalia fiind asigurate, dar şi un minimum serviciu către Madeira, Azore şi São Paulo, a declarat o purtătoare de cuvânt TAP pentru AFP.
Greva vizează să denunţe "încălcări ale acordului de întreprindere" care generează "o deteriorare continuă şi sistematică a condiţiilor de muncă", potrivit Sindicatului Naţional al Personalului din Aviaţia Civilă (SNPVAC), aflat la originea grevei.
Nivelul participării la protest atingea joi dimineaţa "aproape 100%", potrivit lui Nuno Fonseca, liderul sindicatului, care revendică respectarea timpului de odihnă între zboruri şi dreptul la odihnă cel puţin un weekend din şapte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Greva - care produce pierderi în valoare de cel puţin cinci milioane de euro pe zi companiei - "este un lucru foarte rău", a deplâns joi dimineaţa Fernando Pinto, preşedintele-director general al companiei, adăugând că "toată lumea are de pierdut de pe urma acestui lucru, inclusiv salariţaii TAP".
O nouă grevă de 24 de ore este prevăzută sâmbătă, iar personalul navigant al TAP şi-a anunţat intenţia de a înceta activitatea încă două zile, pe 30 noiembrie şi 2 decembrie.
Prima companie europeană în privinţa legăturilor către Brazilia, TAP a obţinut în 2013 un profit net în valoare de 34 de milioane de euro, în creştere cu 42%, mulţumită unui număr-record de pasageri.
Reversul medaliei este că această creştere rapidă a companiei a generat o penurie de aeronave, aflată atât la originea unei serii de incidente tehnice şi întârzieri, cât şi a unei greve a piloţilor, în august.
Guvernul a anunţat că vrea să relanseze privatizarea TAP până la sfârşitul anului, după un prim eşec în decembrie 2012, iar compania figurează pe lista cu active pe care autorităţile intenţionează să le vândă pentru a asana finanţele publice ale Portugaliei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe