Grupul Erste va acorda credite micilor antreprenori din România
Grupul austriac Erste va acorda, împreună cu fundaţiile Erste şi Centrul pentru Dezvoltare Economică, credite micilor antreprenori, din zonele rurale şi oraşele mici din România, care nu au acces la serviciile bancare tradiţionale.

Grupul Erste va acorda credite micilor antreprenori din România (Imagine: Mediafax Foto)
Astfel, good.bee Holding, o societate mixtă formată de Fundaţia Erste şi Erste Group, s-a asociat cu Fundaţia Centrul pentru Dezvoltare Economică, lansând în România good.bee credit IFN SA.
"Noua companie (...) va oferi micro-credite şi consultanţă în vederea creditării clienţilor neacoperiţi de servicii bancare tradiţionale, precum şi micilor antreprenori din zonele rurale şi din oraşele mici, prin intermediul a zece birouri regionale care acoperă 21 de judeţe. (...) În mod tradiţional, băncile sunt rezervate sau au un interes limitat în oferirea de credite micilor antreprenori. Experienţa noastră în România arată că există un segment important de populaţie, în special în zonele rurale şi în oraşele mici, care se încadrează în această categorie", se arată într-un comunicat al firmei.
Circa 45% din populaţie trăieşte în mediul rural, iar peste opt milioane de oameni nu au un cont bancar, România fiind astfel o piaţă foarte importantă pentru good.bee, prima în care firma începe activităţile de micro-finanţare, a declarat, în comunicat, preşedintele good.bee Holding Viena, Sava Dalbokov.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Erste Group, acţionarul majoritar al BCR, este unul dintre principalele grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est. Fundaţia Erste, acţionar al grupului austriac, derulează, împreună cu mai mulţi parteneri, trei programe, de dezvoltare socială, cultură şi dezvoltare europeană.
Fundaţia Centrul pentru Dezvoltare Economică este o organizaţie neguvernamentală şi non-profit, specializată în asistarea dezvoltării micilor afaceri private din România.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

