Grupul nipon Takeda preia producătorul elveţian de medicamente Nycomed pentru 9,6 miliarde de euro

Grupul Takeda Pharmaceutical, cel mai mare producător de medicamente din Japonia, cumpără compania elveţiană rivală Nycomed, prezentă şi în România, pentru 9,6 miliarde de euro (13,6 miliarde de dolari), urmând să se extindă astfel în Europa şi pe pieţele emergente, transmite Reuters.

Urmărește
90 afișări

Achiziţia anunţată de Takeda este a doua ca valoare pentru o corporaţie japoneză, după preluarea companiei britanice Gallagher de către producătorul de ţigarete Japan Tobacco pentru 19 miliarde de dolari.

"Pe termen lung, este o complementaritate strategică. Întrebarea referitoare la cum să-şi întărească prezenţa pe pieţele emergente este prezentă pentru toate marile companii farmaceutice", a afirmat Atsushi Seki, analist pentru sectorul farma la Barclays Capital.

Nycomed este bine poziţionată pentru activităţi pe pieţele emergente, care au asigurat anul trecut două cincimi din venituri şi ar trebui să ajungă la 60% până în 2015. Vânzările de medicamente pe pieţele emergente au avansat cu 30% anul trecut.

În urma achiziţiei, Takeda urcă de pe locul 16 pe 12 între producătorii mondiali de medicamente, se arată într-un comunicat al grupului.

Nycomed a avut venituri de 3,2 miliarde de euro anul trecut şi un profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) de 775 milioane de euro.

Producătorul elveţian de medicamente este controlat de patru fonduri private de investiţii, respectiv Nordic Capital (41%), DLJ Merchant Banking Credit Suisse (25,6%), Coller International Partners (9,7%) şi Avista (8,9%).

Nycomed este prezent pe majoritatea pieţelor europene, inclusiv România. În primele şase luni ale anului trecut, Nycomed a avut o cifră de afaceri de 6,8 milioane de euro în România, cu 30% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului anterior.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici