Grupul rus TMK încasează aproape 20 milioane de euro de la CEZ pentru TMK Hydroenergy din România

Grupul rus TMK va încasa de la furnizorul ceh de utilităţi CEZ aproape 20 de milioane de euro pentru vânzarea companiei TMK Hydroenergy Power, care deţine patru microhidrocentrale în zona Caraş-Severin şi este controlată prin intermediul combinatului siderurgic TMK-Reşiţa.

Urmărește
21 afișări

TMK a încheiat un acord de vânzare cu CEZ la sfârşitul lunii decembrie privind transferul a 100% din TMK Hydroenergy Power pentru 19,8 milioane de euro.

Potrivit termenilor înţelegerii, controlul TMK Hydro urmează să fie transferat CEZ într-un termen de până la cinci luni de la încheierea acordului, după obţinerea aprobării autorităţii pentru concurenţă din România, se arată în raportul financiar al grupului rus. CEZ România, subsidiară a grupului ceh, a anunţat în ianuarie achiziţia TMK Hydroenergy Powe fără a oferi detalii financiare.

TMK Hydroenergy Power a fost înfiinţată în 2010 de către combinatul siderurgic TMK-Reşiţa, deţinut de grupul rus TMK, specializat în producţia ţevilor de oţel pentru industria petrolului şi gazelor naturale. Grupul rus deţine în România şi combinatul TMK-Artrom.

CEZ a intrat pe piaţa energetică românească în 2005, când a preluat de la stat distributorul şi furnizorul de energie Electrica Oltenia.

Grupul rus a raportat pentru anul trecut un profit net de 104 milioane de dolari, comparativ cu o pierdere de 324 milioane de dolari în 2009, în contextul creşterii veniturilor cu 61%, la 5,6 miliarde de dolari.

Divizia europeană a TMK, care include facilităţile de producţie din România şi companii de vânzări în Germania şi Italia, înregistrat anul trecut o creştere de 43% a volumului producţiei de ţeavă de oţel, de la 2,77 milioane de tone la 3,96 milioane de tone.

Cea mai mare parte a vânzărilor diviziei din care fac parte combinatele din România are ca destinaţie piaţa europeană, iar creşterea a fost susţinută de recuperarea cererii din partea sectorului auto şi a companiilor din sectorul de inginerie, se arată în raportul financiar al grupului.

Veniturile TMK Europa au crescut cu 53% anul trecut, de la 167 milioane de dolari la 256 milioane de dolari, iar profitul brut a urcat cu 28%, de la 31 milioane de dolari la 59 milioane de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici