Grupul Volkswagen-Porsche ar putea fi numit Auto Union

Grupul format prin fuziunea Volkswagen (VW) cu Porsche ar putea fi denumit Auto Union - după constructorul auto folosit de Adolf Hitler pentru a demonstra abilităţile superioare ale inginerilor auto germani - iar sediul se va afla la Wolfsburg, a declarat, marţi, preşedintele VW, Ferdinand Piech.

Urmărește
73 afișări
Imaginea articolului Grupul Volkswagen-Porsche ar putea fi numit Auto Union

Grupul Volkswagen-Porsche ar putea fi numit Auto Union

Auto Union a fost înfiinţat în 1932, de patru companii auto germane, inclusiv Audi, iar maşinile de curse ale grupului, denumite "Săgeţile Argintii" au câştigat mai multe premii în perioada interbelică.

Noul gigant auto ar trebui să fie condus de actualul director general al VW, Martin Winterkorn, a precizat preşedintele VW, citat de Reuters.

Piech, care este şi unul dintre acţionarii importanţi ai Porsche, a respins, ca puţin probabilă, ocuparea unor posturi de conducere în noul grup de actualul şef al Porsche, Wendelin Wiedeking, şi directorul financiar Holger Haerter.

În plus, Porsche trebuie să rezolve problema unor datorii în valoare de nouă miliarde de euro înainte de un acord cu Volkswagen, a adăugat preşedintele constructorului auto.

Cotaţia acţiunilor Porsche a scăzut cu 10,4%, ca urmare a comentariilor oficialului Volkswagen, analiştii asteptându-se la emisiuni de titluri pentru plata creditelor.

Porsche a obţinut pachetul majoritar de acţiuni la Volkswagen după un proces masiv de achiziţie care a presupus contractarea unor datorii foarte mari. Compania germană intenţiona să preia controlul conducerii VW şi să folosească lichidităţi de circa zece miliarde de euro ale grupului german pentru plata datoriilor.

Planul de preluare a controlului la cel mai mare grup auto din Europa a eşuat după ce Comisia Europeană nu a anulat dreptul de veto al autorităţilor regionale din Germania privind deciziile conducerii.

Reprezentanţii Porsche au refuzat să comenteze declaraţiile preşedintelui VW.

Volkswagen şi Porsche au anunţat că intenţionează să finalizeze negocierile privind fuziunea celor două companii în următoarele patru săptămâni.

Piech, care controlează împreună cu fratele său 25% din acţiunile Porsche, se află în conflict, de mai mult timp, cu restul membrilor familiei Porsche care controlează compania.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici