Grupurile auto Peugeot şi General Motors negociază o alianţă în privinţa producţiei

General Motors (GM) şi PSA Peugeot Citroen discută o amplă alianţă în privinţa producţiei, menită să oprească pierderile în Europa şi să scadă costurile fabricării de maşini în alte regiuni, au declarat surse apropiate situaţiei.

Urmărește
123 afișări
Imaginea articolului Grupurile auto Peugeot şi General Motors negociază o alianţă în privinţa producţiei

Grupurile auto Peugeot şi General Motors negociază o alianţă în privinţa producţiei (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Discuţiile dintre GM, cel mai mare producător auto din lume, şi Peugeot, al doilea mare constructor european, sunt concentrate pe colaborarea pentru producţia de autovehicule şi componente şi într-o măsură mai redusă pe o asociere care ar implica preluarea de participaţii. Pachetele de acţiuni care ar putea fi eventual preluate ar fi reduse, cu valoare mai mult simbolică.

Peugeot a admis anterior că negociază o alianţă cu un partener pe care nu l-a identificat, iar acţiunile producătorului francez au crescut puternic după ce cotidianul La Tribune a raportat că discuţiile cu GM durează de mai multe luni.

Acţiunile Peugeot se aflau în urcare cu 9,5% la 8:49 GMT, limitând declinul de 50% înregistrat în ultimele 12 luni.

"Nu poate exista certitudine în această etapă că discuţiile vor conduce la un acord. Dicustăm în mod obişnuit cu alte companii din industrie, dar nu comentăm mai mult de atât", a spus un purtător de cuvânt al GM.

Chiar dacă au fost identificate posibile sinergii, grupul Peugeot este precaut, pentru a evita acumularea de aşteptări, după eşecul în 2010 al negocierilor avansate pentru un parteneriat cu Mitsubishi Motors.

La fel ca Peugeot, divizia europeană Opel a GM se confruntă cu un proces masiv de restructurare pentru a reduce pierderile cauzate de declinul pieţei auto locale şi de competiţia ridicată dintre producători.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici