Ministrul a declarat că în contractul semnat sâmbătă sunt prevăzute clauze de penalizare şi reziliere care nu pot fi contestate în instanţă.
"O premieră la acest contract este faptul că el poate fi reziliat unilateral de către noi, în cazul depăşirii cu mult a termenelor de execuţie, fără ca firma constructoare să ne poată acţiona în justiţie", a declarat Berceanu.
Ministrul a spus că seriozitatea firmelor care câştigă proiecte de infrastructură mari este o problemă nerezolvată în România şi că trebuie găsite soluţii acceptate şi de UE pentru înăsprirea condiţiilor de participare la licitaţii.
"O problemă pe care nu am putut să o rezolvăm încă este că preţul foarte mic este aproape singurul criteriu la câştigarea unei licitaţii şi astfel vin firme cu preţuri cu care nimeni, niciodată, nu poate executa lucrările, decât dacă aduce bani de acasă, dar se bazează că apoi li se aprobă mărire de preţuri (…) Din păcate, nu prea ne lasă UE să facem nimic în această privinţă", a spus ministrul.
Autostrada Arad-Timişoara are 32 de kilometri, iar costurile de construire sunt estimate la 270 de milioane de euro, cu TVA.
Licitaţia de construcţii a fost câştigată de firmele Astaldi, din Italia, şi FCC Construction, din Spania.
Din suma totală, 115 milioane de euro sunt alocaţi pentru lucrările la centura rutieră a municipiului Arad, pentru care s-a semnat, sâmbătă, contractul cu firma constructoare FCC Construction. Centura va avea o lungime de 12 kilometri şi va fi amplasată în sud-vestul oraşului.
Potrivit contractului, lucrările la centură încep în această primăvară şi trebuie să dureze cel mult 24 de luni.
Lucrările la întreaga autostradă Arad-Timişoara ar fi trebuit să înceapă în vara anului trecut, dar au existat mai multe probleme care nu erau rezolvate, inclusiv neclarităţi legate de proiectare.