Guvern: Rectificarea bugetară va fi pozitivă. Deficitul scade cu 0,1%

Publicat: 15 11. 2022, 17:50
Actualizat: 15 11. 2022, 17:52

Guvernul României a finalizat analiza pentru ultima rectificare bugetară din acest an. Această rectificare, care va fi pozitivă, are în vedere o creştere a veniturilor bugetului general consolidat cu 500 milioane lei”, transmite Executivul.

Potrivit sursei citate, deficitul bugetului scade de la 5,84% la 5,74%.

„Rectificarea asigură toate sumele necesare pentru plata drepturilor salariale şi a celor din sfera asistenţei sociale, precum şi pentru buna funcţionare a tuturor instituţiilor publice, până la sfârşitul anului. Totodată, s-a decis crearea cadrului legal pentru creşterea gradului de îndatorare a Primăriei Capitalei, pentru a permite plata serviciilor de transport, distribuţie şi furnizarea energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat. Guvernul va continua procesul de elaborare a proiectului de buget pentru anul viitor, astfel încât aprobarea acestuia să poată avea loc în prima jumătate a lunii decembrie”, se menţionează în finalul comunicatului de presă.