- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (30.07.2010, 16:51)
- Thomas Dinca , Thomas Dinca ,
Guvernul a amânat până la 1 octombrie introducerea rovinietei electronice
Guvernul a amânat cu două luni, până la 1 octombrie, introducerea rovinietei electronice, din cauza numeroaselor contestaţii la licitaţia de selectare a firmei care va realiza noul sistem de plată a tarifului pentru drumuri naţionale, contestaţii care au întârziat punerea în funcţiune a sistemului.

Guvernul a amânat până la 1 octombrie introducerea rovinietei electronice (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)
Decizia de amânare a termenului a fost luată prin ordonanţă adoptată de Guvern.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunţase iniţial că rovinieta electronică va fi introdusă la 1 august.
CNADNR a selectat, la sfârşitul lunii decembrie 2009, consorţiul Novensys Corporation/UTI Systems pentru a livra sistemul, valoarea contractului fiind de 35,96 milioane de lei, fără TVA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”
-
Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne
-
Criză logistică fără precedent în cadrul armatei ruse: lansează atacuri în Ucraina cu vehicule civile şi foloseşte măgari pentru a transporta provizii
Din cauza numeroaselor contestaţii formulate asupra procedurii de achiziţie, contractul a fost însă încheiat abia în iunie 2010, conform documentului adoptat de Executiv.
"Având în vedere complexitatea sistemului care va trebui livrat de câştigătorul licitaţiei, acesta nu poate fi realizat într-un termen atât de scurt încât la data de 1 august 2010 să fie funcţional. În aceste condiţii, este necesară prorogarea termenului de achitare a tarifului de utilizare prin intermediul sistemului informatic de emitere, gestiune monitorizare şi control al rovinietei (SIEGMC) şi, implicit, a celorlalte activităţi care derivă din utilizarea sistemului, de la 1 august 2010 la 1 octombrie 2010, dată la care sistemul va fi funcţional", se arată în ordonanţă.
Odată cu implementarea sistemului electronic de emitere şi control al taxei de drum, trebuia să fie introdusă şi rovinieta cu termen de valabilitate de 90 de zile, dar şi acest termen a fost amânat pentru 1 octombrie.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe