„Am pornit cu cinci mari angajamente pe care le respectăm în totalitate. Implementăm măsurile din programul de guvernare, măsurile de stimulare a economiei şi măsurile sociale. Ne încadrăm în ţinta de deficit bugetar, sub 3% din PIB, ţintă respectată, nu creştem ponderea datoriei guvernamentale în PIB, la fel, ţintă respectată. Consolidăm rezerva finanţelor din trezorerie, asiguram cheltuieli de înzestrare militară conform planului angajat. Asigurăm finanţarea necesară pentru pregătirea în bune condiţii a sărbătoririi Centenarului şi pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE”, a spus Teodorovici.
Cheltuielile pentru investiţii vor fi, a spus ministrul, mai mari cu 40% faţă de realizările din 2017, iar ponderea datoriei guvernamentale în PIB va fi 35%, a patra cea mai mică din Uniunea Europeană.
Veniturile bugetului de stat pe 2018 se majorează cu 831,4 miliarde lei, principalele influenţe venind pe impozitul pe profit, un plus de peste 400 milioane lei, venituri nefiscale cu un plus 2,3 miliarde lei şi alte sume primite de la Uniunea Europeană, plus 2,6 miliarde lei. La accize va fi o scădere cu 1,2 miliarde lei şi la TVA de 1,9 miliarde lei. Cheltuielile bugetului de stat se majorează, în urma rectificării, cu suma de 1,7 miliarde lei.
Fondul de rezervă a fost majorat cu 700 milioane de lei.
Prima rectificare de buget a avut loc în luna august.