- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (12.10.2017, 07:00)
- Dan Straut
Guvernul a aprobat programul energetic de iarnă, estimând un consum mai mare decât în 2016
La propunerea Ministerului Energiei, Guvernul a aprobat Programul de iarnă în domeniul energetic. Programul se adresează producătorilor de energie electrică şi termică şi se aplică în perioada 15 noiembrie 2017 - 31 martie 2018, se arată într-un comunicat transmis miercuri de minister.
Urmărește
793 afișări
Guvernul a aprobat programul energetic de iarnă, estimând un consum mai mare decât în 2016
„Practic, prin Programul aprobat astăzi, a fost stabilit nivelul stocurilor de combustibili în vederea producerii de energie pe care producătorii trebuie să îl asigure până la data de 15 noiembrie anul curent, dar şi necesarul de volum de apă din lacurile de acumulare”, se arată în comunicat.
Ministerul Energiei precizează că la estimarea nivelului stocurilor de combustibili, respectiv la elaborarea Programului au stat prognozele realizate de Comisia Naţională de Prognoză şi Dispecerul Energetic Naţional, precum şi cele ale Administraţiei Nationale de Meteorologie şi ale Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor. „După analiza tuturor informaţiilor livrate de aceste instituţii, a fost luată în calcul pentru iarna 2017-2018 o creştere medie a consumului de energie electrică de 1,1% faţă de Programul de iarnă anterior (2016-2017)”, precizează ministerul.
De asemenea, „pornind de la aceleaşi date, estimăm pentru perioada de iarnă o producţie de 23,5 TWh de energie electrică şi 7,5 milioane de Gigacalorii energie termică”.
Pentru asigurarea condiţiilor în vederea producerii acestor cantităţi, stocurile necesare, pentru fiecare tip de resursă, stabilite prin Program sunt următoarele:
- Lignit în centrale 1,30 milioane de tone, din care 1.000 la CE Oltenia
- Lignit depozitat în carierele CE Oltenia 500.000 de tone
- Huilă (Hunedoara şi Iaşi) - 332.000 de tone
- Păcură - 25.900 de tone
- Volum de apă în lacuri - 1,65 miliarde de metri cubi
- Energie electrică echivalentă în lacuri - 1,6 milioane MWh
- Stoc de gaze naturale estimat a fi înmagazinat în depozitele subterane la finalul ciclului înmagazinare - 2,2 miliarde de metri cubi.
„Vom monitoriza prin Comandamentul energetic de iarnă felul în care producătorii respectă stocurile stabilite prin Programul de iarnă. Însă ceea ce ne preocupă îndeosebi este să fim pregătiţi pentru vârfurile de sarcină, prognozate şi pentru această iarnă. Avem experienţa de anul trecut. Atunci, deşi Sistemul Energetic Naţional a făcut faţă unor perioade de peste 10 zile geroase consecutive, funcţionarea SEN nu a fost lipsită de emoţii. De aceea, le-am cerut producătorilor de energie pe cărbune ca stocuile din centrale să fie mult crescute faţă de iarna anului trecut, tocmai pentru a evita problemele din 2016, când transportul cărbunelui din cariere către termocentrale a fost dificil. În acelaşi timp, am avut mai multe întâlniri cu reprezentanţii Căilor Ferate Române pentru îmbunătăţirea şi creşterea capacităţii şi cantităţii de transport al cărbunelui în sezonul rece”, a declarat Toma Petcu, ministrul Energiei.
Totodată, având în vedere cantitatea de energie electrică de 23.514 GWh prognozată de producători a fi realizată în intervalul de referinţă, precum şi de consumul de energie electrică estimat de DEN la 22.294 GWh, rezultă disponibil un sold de export-import de 1.220 GWh. Estimările lunare ale acestui sold pentru perioada decembrie-martie pornesc de la 280 MW şi ajung până la 915 MW putere medie.
„Conform documentului aprobat astăzi, se va constitui Comandamentul de iarnă cu membri din partea Ministerului Energiei, Ministerului Economiei, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerului Apelor şi Pădurilor, operatorilor din sectorul energie şi gaze, precum şi din partea Ministerului Transportirilor şi a CFR Marfă în calitate de invitaţi”, se mai arată în comunicat.
Citeşte şi: Alibaba investeşte 15 miliarde de dolari pentru a construi centre de cercetare şi dezvoltare
Citeşte şi: Românii sunt mai punctuali cu achitarea datoriilor, respectând termene mai scurte de plată
Citeşte şi: Fostul secretar general al Guvernului, Mihai Busuioc, este noul preşedinte al Curţii de Conturi
Citeşte şi: România a obţinut 1 miliard de euro de pe pieţele financiare internaţionale, la costul minim istoric de 2,114%, încheind programul pe 2017
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe