Gabriel Sandu va negocia cu CE încetarea procedurii de infrigement

Publicat: 25 02. 2009, 19:16
Actualizat: 06 11. 2012, 09:14

"La iniţiativa MCSI, Guvernul a adoptat miercuri un memorandum care prevede mandatarea reprezentanţilor ministerului de a negocia cu experţii europeni modalitatea prin care va înceta procedura de infringement. (…) Guvernul îi împuterniceşte astfel pe Gabriel Sandu (…) să finalizeze procedurile tehnice printr-un acord cu Comisia Europeană, agreat de ambele părţi şi care să ofere garanţia încetării acţiunii declanşate", se arată într-un comunicat al instituţiei remis MEDIAFAX.

La 29 ianuarie, Comisia Europeană a transmis României o scrisoare de punere în întârziere – prima etapă a acţiunii de infringement – pentru încălcarea obligaţiei de garantare a independenţei autorităţii naţionale de reglementare în domeniul comunicaţiilor.

Ulterior, Gabriel Sandu a discutat pe această temă cu Viviane Reding, comisarul european pentru Societatea Informaţională şi Media, stabilind să caute soluţii agreate de comun acord.

Reding l-a nominalizat pe şeful Directoratului pentru Societatea Informaţională şi Media al CE, Fabio Colasanti, să asigure, în cadrul negocierilor tehnice, armonizarea propunerilor venite din partea României cu acquis-ul comunitar.

CE susţine că decizia Guvernului din 2008 de a demite preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul telecom şi apoi, după ce justiţia a suspendat această decizie, de a restructura şi schimba denumirea acestui organism reprezintă o gravă încălcare a independenţei autorităţii.

Citeşte şi

Reding propune CE lansarea procedurii de infringement împotriva României

CE cere explicaţii în legătură cu restructurarea ANRCTI

ANRCTI devine Agenţia Naţională de Comunicaţii