Guvernul a prioritizat alocările de fonduri pentru lucrările de infrastructură
Boc a declarat, la centura de ocolire a Clujului, pe relaţia Vâlcele – Apahida, că Guvernul s-a angajat să finalizeze lucrările de infrastructură care se află într-o fază avansată, cum sunt centura Clujului, centura Sibiului sau centura Bucureştiului, pe relaţia Chitila-Voluntari.
„Am făcut o prioritizare la nivelul Guvernului pe lucrări de infrastructură care se pot termina în perioada următoare şi am realocat resurse financiare. Ne-am angajat să finalizăm lucrările de infrastructură care sunt în fază avansată. Asta înseamnă centura Clujului, centura Sibiului, 8,6 kilometri la Iaşi, autostrada Transilvania – cei 12 de kilometri de la Câmpia – Turzii la Turda, centura Bucureştiului Chitila-Voluntari şi pentru asta am alocat resurse fianciare cu prioritate în vederea finalizării lor”, a spus şeful Guvernului.
Boc a precizat că centura ocolitoare a Clujului, de la Vâlcele – Apahida, va scoate traficul greu din oraş, pe partea de est, din cartierul Someşeni.
„Lucrările sunt într-un stadiu bun, iar centura are rolul de a degreva traficul greu din partea Someşeniului. Când centura va fi gata, traficul greu va pleca în istorie”, a adăugat Boc.