- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (29.12.2014, 14:31)
- Thomas Dinca
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Guvernul anticipează noi probleme cu livrarea gazelor din Rusia şi creşte cantităţile de păcură
CET-urile care folosesc gaze, dar pot funcţiona doar cu păcură îşi vor suplimenta stocurile, inclusiv din rezerva de stat, Guvernul anticipând probleme cu gazul furnizat de Rusia pe întregul sezon de iarnă, iar electricitatea necesară Transelectrica va fi de asemenea livrată în cantităţi mai mari.
Urmărește
194 afișări
Guvernul anticipează noi probleme cu livrarea gazelor din Rusia şi creşte cantităţile de păcură (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
Rezerva suplimentară de păcură va fi utilizată numai în situaţii critice generate de lipsa sau scăderea presiunii gazelor naturale în reţeaua naţională de transport gaze în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2015, relevă un act normativ aprobat Guvern.
În documentul, Executivul argumentează aceste măsuri prin posibilitatea apariţiei, în anumite perioade, a unor temperaturi foarte scăzute, sub -20°C, mai multe zile consecutiv, ceea ce va genera un consum brut de electricitate cu mult peste valorile de calcul medii pe baza cărora au fost prognozate producţia şi rezerva de putere în programul de iarnă, dar şi prin riscul unei presiuni scăzute în reţeaua de transport gaze naturale, fie din cauza creşterii semnificative a consumului de gaze generată de temperaturile foarte scăzute, fie din cauza reducerii/lipsei gazelor naturale din import, "mai ales pe fondul situaţiei politice existente în estul Europei".
ULTIMELE ȘTIRI
-
SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar: VOTEAZĂ AICI
-
Casele de pariuri din SUA îl consideră favorit la alegeri pe Donald Trump
-
Italia se înarmează. Guvernul intenţionează să cheltuiască 8,2 miliarde de euro pentru achiziţionarea de tancuri
-
Românii ar putea plăti mai puţine taxe pe salariu
"Luarea în considerare a acestei condiţii este în acord şi cu solicitările Comisiei Europene - în contextul în care alimentarea cu energie a zonei europene este dependentă de sursele din import – fiecare ţară va trebui să fie pregătită să reacţioneze la o întrerupere a aprovizionării cu gaze naturale din import, pe o perioadă mai lungă de timp, prin existenţa unor măsuri concrete pe termen mediu şi scurt. Aceste solicitări sunt cuprinse în raportul CE privind adaptabilitatea sistemului european de gaze naturale la o posibilă întrerupere a importurilor din estul Europei în iarna 2014-2015", se arată în actul normativ.
Guvernul arată că, în considerarea şi a acestor argumente, având în vedere perspectivele evoluţiei producătorilor de energie electrică pe termen scurt şi mediu, siguranţa alimentării Sistemului Energetic Naţional (SEN) şi independenţa energetică a ţării, se impune necesitatea suplimentarea cantităţilor serviciilor tehnologice de sistem pentru asigurarea funcţionării în siguranţă şi stabilitate a SEN pentru perioada 1 ianuarie-28 februarie 2015, "în condiţiile limitării importului de gaze din Federaţia Rusă".
Astfel, centralele electrice de termoficare (CET) Bucureşti Sud, Bucureşti Vest, Brăila, Galaţi şi Brazi îşi vor suplimenta cantităţile de electricitate livrate, în principal pentru consumul din orele de vârf, şi vor fi obligate să îşi asigure contracte de achiziţie a păcurei necesare pentru funcţionare, în cazul în care stocurile existente vor fi epuizate.
CET-urile vor fi obligate şi să menţină instalaţiile în stare de funcţionare, pentru a fi apte în orice moment să pornească sau să treacă la funcţionarea pe bază de combustibil alternativ (păcură), în situaţia scăderii presiunii gazelor naturale sau a lipsei acestora.
Costurile aferente suplimentării pentru perioada propusă vor conduce la creşterea tarifului de transport al Operatorului de Transport şi Sistem, iar impactul în tarif va fi evaluat de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care va emite reglementări pentru achiziţia serviciilor de sistem suplimentare cu recunoaşterea costurilor aferente în tariful de transport.
Grupul rus Gazprom a redus livrările de gaze către România cu 30% faţă de cantitatea contractată, ministrul Energiei, Andrei Gerea, afirmând însă că astfel de diminuări au fost înregistrate şi în ultimele luni şi că, la acest moment, nu există motive speciale de îngrijorare.
Citeşte şi:
Gazprom a redus livrările de gaze către România cu 30%. Ministrul Energiei: E un mod de viaţă. Nu există motive de îngrijorare
Ministrul a precizat totodată că există variante la care autorităţile române pot apela în caz de necesitate, precum utilizarea mai accentuată a păcurii sau oprirea anumitor instalaţii, dar a reluat ideea că speră să nu se ajungă într-o astfel de situaţie.
Fostul ministru delegat pentru Energie Răzvan Nicolescu declara la mijlocul lunii septembrie că populaţia României nu va avea nicio problemă în perioada de iarnă chiar dacă Gazprom ar opri în totalitate livrările de gaze şi iarna ar fi extrem de dificilă.
România a înmagazinat până în luna octombrie cu 1 miliard de metri cubi de gaze naturale mai mult decât obligaţiile legale stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, care vizau constituirea unor rezerve de circa 1,8 miliarde de etri cubi de gaze naturale. Capacitatea totală de depozitare a gazelor naturale în România este de aproximativ 3 miliarde de metri cubi.
România a consumat anul trecut 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale. Producţia internă, asigurată de OMV Petrom şi Romgaz, este de aproximativ 11 miliarde metri cubi, iar diferenţa este importată din Rusia, la preţuri mai mari decât cele ale gazelor produse intern.
Potrivit rezultatelor unui test de stres efectuat de Comisia Europeană şi publicat în luna octombrie, necesarul de gaze naturale în România ar putea creşte cu până la 42% în cazul în care Rusia decide să întrerupă livrările de gaze către Uniunea Europeană pentru o perioadă de şase luni.
Testul analizează impactul suspendării pentru o lună, respectiv şase luni a livrărilor de gaze ruseşti în rândul a 38 de ţări europene, răspunsul guvernelor, precum şi potenţialele acorduri de cooperare între statele vecine în cazul unei crize a gazelor naturale. În cazul celui de-al doilea scenariu, perioada analizată a fost septembrie 2014 - februarie 2015.
Citește pe alephnews.ro: Putin a anunțat un nou exercițiu strategic de antrenament nuclear, care include lansări de rachete
Citește pe www.zf.ro: Dezastru total la Volkswagen: Gigantul auto vrea să închidă 3 fabrici din Germania, să dea afară zeci de mii de oameni şi să scadă salariile cu 10%
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Hezbollah l-a numit pe Naim Qassem în funcția de secretar general, după asasinarea fostului lider al organizației, Hassan Nasrallah
Dezastru total la Volkswagen: Gigantul auto vrea să închidă 3 fabrici din Germania, să dea afară zeci de mii de oameni şi să scadă salariile cu 10%
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Daniela Iliescu, acuzată că și-a cumpărat de pe Shein rochia purtată la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan. Prima reacție
CANCAN.RO
Colțul de Rai aflat la doar 45 de minute de București. Stațiunea e renumită pentru aerul curat și pentru mâncarea gustoasă
GANDUL.RO
Ajutor financiar în bani pentru români începând cu 1 noiembrie. Cine sunt beneficiarii și care sunt condițiile
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe