- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (14.11.2019, 18:37)
- Departamentul Politic
Guvernul anunţă că are două scenarii pentru creşterea salariului minim brut pe ţară
Membri ai Executivului au avut o întâlnire, joi la Palatul Victoria, cu reprezentanţii INS şi ai Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză pentru a analiza impactul privind creşterea salariului minim brut pe ţară. Guvernul are două scenarii pentru majorare, urmând să fie adoptată o hotărâre.
![Imaginea articolului Guvernul anunţă că are două scenarii pentru creşterea salariului minim brut pe ţară](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/18586263/1/wallet-1010601-1920.jpg?width=560)
Foto: Pixabay
Reniunea de joi de la Guvern a fost condusă de secretarul general al Guvernului şi de către şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă. La întrevederea organizată de Direcţia Coordonare Politici şi Priorităţi din cadrul SGG au participat reprezentanţi ai Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, ai Institutului Naţional de Statistică (INS), ai Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi ai Ministerului Finanţelor Publice, potrivit unui comunicat de presă al Executivului, remis MEDIAFAX.
„Secretariatul General al Guvernului şi Cancelaria prim-ministrului vor coordona procesul de elaborare a unei analize de impact privind salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată. În cadrul reuniunii s-au conturat două scenarii pentru creşterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care vor sta la baza elaborării unui proiect de Hotărâre de Guvern care va fi discutat cu partenerii sociali. Ulterior, Guvernul României va adopta această Hotărâre de Guvern”, mai arată sursa citată.
O nouă reuniune pe tema salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată este programată să se desfăşoare la sfârşitul acestei săptămâni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - surse
-
Există riscul ca România să rămână fără gaze? Răspunsul lui Sebastian Burduja
-
VIDEO Atacul în care a fost eliminat liderul Hezbollah a fost suprins pe camere. O bombă trece efectiv prin beton spre buncăr
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22682869/1/8b61acd3-cc1f-42d5-bdfb-1514c4b54c41.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/18586005/1/7496360-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=18586263&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe