Guvernul anunţă investiţii masive: 5 miliarde de euro pentru autostrăzi şi 600 de ambulanţe noi. Banii vin de la Banca Europeană de Investiţii

Executivul prezintă un pachet amplu de investiţii care vizează mai multe domenii cheie. Cea mai mare finanţare, în valoare de 5 miliarde de euro, va veni de la Banca Europeană de Investiţii şi va fi folosită pentru finalizarea şantierelor de autostrăzi.

Urmărește
4216 afișări
Imaginea articolului Guvernul anunţă investiţii masive: 5 miliarde de euro pentru autostrăzi şi 600 de ambulanţe noi. Banii vin de la Banca Europeană de Investiţii

Guvernul anunţă investiţii masive: 5 miliarde de euro pentru autostrăzi şi 600 de ambulanţe noi. Banii vin de la Banca Europeană de Investiţii

„Aprobăm azi un memorandum pentru o finanţare de 5 miliarde de euro de la Banca Europeană de Investiţii. Cu aceşti bani finalizăm marile şantiere de autostrăzi, lucrările de modernizare a principalelor magistrale feroviare şi construcţia magistralei de metrou spre Otopeni”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

În domeniul sănătăţii, Executivul alocă fonduri pentru a cumpăra 600 de ambulanţe noi pentru dotarea serviciilor medicale de urgenţă din toată ţară. Investiţia este de aproape 540 de milioane de lei, din fonduri europene.

În ce priveşte educaţia, Guvernul anunţă că operaţionalizează 150 de centre de educaţie timpurie în 3 ani şi asigură aproape 3.000 de posturi, plătite de la buget. Ridicarea acestor centre, finanţate cu bani din PNRR, va duce la creşterea accesului copiilor de până la 6 ani la educaţie timpurie.

„Continuăm sprijinirea mediului privat şi suplimentăm cu aproape 230 de milioane de lei schema de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin stimularea investiţiilor. Este o decizie justificată prin interesul major din partea investitorilor. De asemenea, susţinem IMM-urile prin Programul <Start-up Nation>. Alocăm încă 100 de milioane de lei pentru a acoperi plata dosarelor de decont care au primit acord până la data de 1 iunie 2024. Asigurăm banii necesari pentru a finanţa serviciile sociale de protecţie a copilului, a persoanelor cu dizabilităţi şi a persoanelor vârstnice. Alocăm suplimentar 200 de milioane de lei către autorităţile locale din 36 de judeţe”, adaugă premierul.

În cultură, acesta anunţă pregătirea unui proiect major, finanţat în proporţii egale cu un împrumut de 140 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi o sumă egală de la bugetul de stat: „Cu aceşti bani, finanţăm 14 obiective culturale şi istorice de importanţă naţională şi europeană. Construim noi săli de spectacole, ridicăm noi corpuri de clădiri muzeale, restaurăm şi modernizăm clădiri emblematice precum Ateneul Român şi Vila Reginei Maria din Mamaia”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici