Guvernul ar putea sprijini finaciar EADS pentru a realiza un parc aerospaţial la Braşov

Guvernul ar putea acorda un sprijin financiar de stat de 43 milioane euro grupului European Aeronautic Defence and Space Company (EADS), pentru a dezvolta un parc tehnologic aerospaţial pe un teren al IAR Braşov, proiect ce presupune investiţii de 92 milioane de euro.

Urmărește
195 afișări
Imaginea articolului Guvernul ar putea sprijini finaciar EADS pentru a realiza un parc aerospaţial la Braşov

Guvernul ar putea sprijini finaciar EADS pentru a realiza un parc aerospaţial la Braşov (Imagine: Mediafax Foto)

Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că, la iniţiativa Ministerului Economiei, Executivul ar putea semna cu EADS un memorandum pentru realizarea parcului tehnologic.

"EADS intenţionează să investească în România prin intermediul afiliatului său Premium Aerotec GmbH (societatea germană de aerostructură a Airbus). Acest proiect ar cuprinde implementarea unei investiţii strategice de aproximativ 92 milioane euro, din care 43 milioane euro pentru capital tehnologic pentru active, aproximativ 25 milioane euro pentru transfer de tehnologie şi instruire, iar restul investiţiei va fi asigurată de partanerii şi furnizorii EADS", au precizat sursele citate.

Investiţia ar crea astfel 700 de noi locuri de muncă în sectorul aerospaţial de înaltă tehnologie din România şi ar genera în următorii 10 ani o cifră de afaceri cumulată de peste 700 milioane euro.

Conform surselor citate, propunerea EADS de investiţii este condiţionată de contribuţia pe care o oferă Guvernul la acest proiect.

Astfel, Guvernul va trebui să participe la realizarea proiectului prin acordarea unui sprijin financiar de stat pentru implementarea investiţiei Premium Aerotec potrivit prevederilor HG 1680/2008. Sprijinul ar trebui să însumeze costuri eligibile în valoare de 43 milioane euro.

HG 1680/2008 instituie o schemă de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, iar ajutorul se acordă pentru o investiţie iniţială care depăşeşte 30 milioane euro şi creează cel puţin 300 de noi locuri de muncă.

De asemenea, autorităţile române vor trebui să asigure EADS o locaţie adecvată în interiorul perimetrului deţinut de IAR Braşov.

"Guvernul ar trebui să accepte totodată că EADS şi investiţiile sau afacerile viitoare ale furnizorilor săi vor fi eligibile împotriva oricăror obligaţii offset pe care grupul EADS le are sau le poate avea în România", au mai declarat sursele citate.

O altă condiţie cerută de EADS este ca în cazul acordării de credite offset ce nu îi pot fi revocate, valorificarea pentru toate fluxurile recurente de venituri din exporturi să fie de 10 ani.

Înregistrarea creditelor offset legate de acest proiect ar trebui să se realizeze printr-un acord de pre-offset specific între EADS şi Guvern.

Valabilitatea creditelor offset legate de acest proiect va fi de 7 ani din momentul acordării creditului, iar valorile anuale nerealizate angajate de EADS prin acordul de compensare semnat cu agenţia română de offset (ACATS) vor fi transferate în ultimul an prevăzut în acordul de compensare.

Premierul Emil Boc declara în luna iulie că subsidiara EADS Premium Aerotec va investi 90 de milioane de euro pentru realizarea la Braşov a unei fabrici de componente pentru avioane Airbus.

Şeful Executivului spunea atunci că Premium Aerotec se poate adresa Guvernului pentru a primi un ajutor de stat cuprins între 5 şi 7 milioane euro, pentru finanţarea acestei investiţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici