- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Guvernul britanic ar putea reduce accizele la carburanţi, din cauza preţului mare al petrolului
Guvernul britanic ar putea reduce accizele la carburanţi, pentru a compensa preţul mare al petrolului, în planul de buget pe care îl va prezenta în această lună, care va fi în mod clar orientat spre susţinerea creşterii economice, a declarat ministrul de Finanţe George Osborne, citat de Bloomberg.
Opinia publică britanică cere insistent măsuri de compensare a creşterii preţurilor carburanţilor, din cauza cotaţiei ridicate a petrolului, care se adăugă majorărilor de taxe şi accelerării inflaţiei.
Osborne trebuie să păstreze totuşi un echilibru între aceste solicitări şi necesarul de venituri al guvernului pentru reducerea deficitului bugetar, în prezent de 10% din PIB.
"Ştiu cât de mult sunt afectaţi britanicii de creşterea preţului petrolului, când un litru de benzină costă 1,3 lire sterline (2,12 dolari), iar un plin ajunge la 80 de lire", a afirmat Osborne la o reuniune a partidului Conservator în Ţara Galilor.
În aprilie ar urma să intre în vigoare o decizie a guvernului anterior laburist, de majorare a accizelor la caburanţi cu un penny pe litru.
În această privinţă, Osborne a spus că nu poate pune în pericol stabilitatea economică şi a finanţelor publice, dar că va face tot posibilul să ajute populaţia.
Osborne urmează să prezinte bugetul pe 23 martie şi ar putea anunţa măsuri de reducere a presiunii preţurilor mari ale carburanţilor.
El a declarat anterior că fie ar putea renunţa la majorarea accizelor fie va introduce un sistem prin care acestea să scadă odată cu creşterea preţului petrolului.
Ministrul pentru Dezvoltare Internaţională Alan Duncan a declarat sâmbătă, publicaţiei Times, că preţul petrolului ar putea urca la 200 de dolari pe baril dacă instabilitatea din Orientul Mijlociu se va accentua.
Automobile Association (AA), cea mai mare organizaţie de profil din Marea Britanie, estimează că preţul benzinei fără plumb din Marea Britanie este pe locul cinci ca mărime în Europa, iar cel al motorinei pe locul doi. Din preţul de vânzare al carburanţilor, 60% reprezintă taxele.
Trezoreria britanică estimează că accizele la carburanţi vor aduce venituri de 28,9 miliarde de lire sterline în anul fiscal 2011/2012, dacă va intra în vigoare majorarea acestora, comparativ cu 27,3 miliarde de lire sterline în acest an.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Mişcarea prin care românii ar putea avea un preţ mult mai mic la gaz din 2026. ”Ne-am putea decupla de la acest mecanism”
-
Ion Cristoiu: Despre cum prostea presa poporul român
-
O nouă pandemie nu mai aşteaptă după colţ ci e deja aici. Care este afecţiunea tăcută de care suferă tot mai mulţi români
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO