Prima pagină » Economic » Guvernul dă bani familiilor vulnerabile;majorările pensiilor şi salariilor nu vor fi luate în calcul

Guvernul dă bani familiilor vulnerabile;majorările pensiilor şi salariilor nu vor fi luate în calcul

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că Guvernul are, în primă lectură, un act normativ care prevede sprijinirea în continuare a familiilor vulnerabile să treacă iarna, iar majorările de pensii şi salarii de la 1 ianuarie nu vor fi luate în calcul la stabilirea acestei forme de sprijin.
Guvernul dă bani familiilor vulnerabile;majorările pensiilor şi salariilor nu vor fi luate în calcul
Laura Buciu
16 feb. 2024, 11:22, Economic

„Avem, în primă lectură, un act normativ foarte important. Trebuie să asigurăm în continuare persoanelor din categorii vulnerabile dreptul la ajutorul de încălzire şi suplimentul pentru energie, pentru cât a rămas din sezonul rece. Astfel, majorările de pensii sau salarii de la 1 ianuarie nu vor fi luate în calcul la stabilirea acestor forme de sprijin”, a declarat Marcel Ciolacu.

Potrivit premierului, fără această măsură, multor români le-ar înceta aceste ajutoare sau le-ar primi în valori mai mici.

„Ar fi profund incorect să se ajungă la asemenea situaţii, mai ales în acest moment! Aşadar, luăm această decizie de exceptare, fiindcă vorbim despre viaţa a circa 800.000 de familii ce beneficiază de aceste ajutoare”, a mai spus Marcel Ciolacu.