Guvernul decide ca privatizarea societăţilor agricole să fie coordonată de către un comitet special

Guvernul a decis, miercuri, ca procesul de privatizare sau administrare până la vânzare a societăţilor comerciale agricole care deţin în exploatare terenuri cu destinaţie agricolă să fie coordonat de către un comitet special, format din 11 reprezentanţi ai ministerelor şi ai agenţiilor implicate.

Urmărește
25 afișări

Din comitet vor face parte reprezentanţi ai ministerelor Agriculturii, Mediului, Justiţiei, Finanţelor, ai Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) şi ai Agenţiei Naţionale de Cadastru, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

La sfârşitul anului trecut, Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, înfiinţarea unui comitet care să înlocuiască Consiliul de Administraţie al ADS şi care să coordoneze inclusiv operaţiunile de concesionare sau arendare a terenurilor proprietate publică şi privată a statului, aflate în exploatarea societăţilor comerciale agricole.

Atribuţiile, componenţa şi numărul de membri ai comitetului urmau să fie stablite de Guvern în termen de 30 zile, calculat de la finele anului trecut, interval în care procesul de privatizare a societăţilor comerciale agricole, de administrare şi concesionare sau arendare a terenurilor să fie coordonat de preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului.

Modificările au fost argumentate de Guvern prin faptul că Agenţia Domeniilor Statului, deşi finanţată integral de la bugetul de stat, este condusă de un consiliu de administraţie, organism colectiv de conducere, care stabileşte asupra modului de utilizare a creditelor bugetare, în contradicţie cu prevederile Legii finanţelor publice, conform cărora creditele bugetare sunt gestionate de către ordonatorul de credite, care este conducătorul instituţiei publice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici