Guvernul din Dubai nu va vinde active pentru a ajuta Dubai World
Guvernul din Dubai nu va vinde active pentru a onora angajamentele financiare ale companiei de stat Dubai World, însă corporaţia ar putea renunţa la o parte din activele deţinute pe plan internaţional, a declarat luni ministrul Finanţelor din Dubai, Abdulrahman al-Saleh, pentru Al Jazeera.
Guvernul din Dubai nu va vinde active pentru a ajuta Dubai World (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Vânzarea de active, ale companiei şi nu ale guvernului, face parte din procesul de obţinere de finanţare. Există confuzie în media privind presupusa intenţie a guvernului de a vinde active (...) Compania are investiţii străine şi afaceri imobiliare pe plan internaţional. Nimic nu previne vânzarea acestor active", a arătat oficialul pentru postul de televiziune, preluat de Reuters.
Dubai World are şi active pe plan local care ar putea fi pregătite de vânzare pentru rambursarea datoriilor, a previzat al-Saleh, subliniind însă că guvernul nu garantează datoria companiei.
Grupul Dubai World, controlat de stat, a cerut pe 25 noiembrie un moratoriu de şase luni pentru toate datoriile, arătând că doreşte să restructureze datorii de 26 miliarde de dolari ale dezvoltatorilor imobiliari Nakheel şi Limitless World.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Netanyahu anunţă că încetarea focului este amânată până la primirea listei ostaticilor eliberaţi
-
Războiul din Ucraina, ziua 1061. Rusia critică parteneriatul de 100 de ani dintre Ucraina şi Regatul Unit / Forţele ucrainene lovesc o fabrică ocupată de ruşi după retragere în Ciasiv Iar
-
TikTok devine inaccesibil în SUA
Creditorii holdingului au format săptămâna trecută un comitet de negociere care urma să poarte primele discuţii cu reprezentanţii Dubai World în această săptămână.
Al-Saleh a refuzat să comenteze pe marginea acestor discuţii, sau asupra planurilor anunţate anterior de emiratul Dubai, de a strânge fonduri de 5 miliarde de dolari prin vânzarea de obligaţiuni de stat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO